Volumul ARMONII MAJORE 2010 cuprinde creații inedite nepublicate în alte volume, versuri și proză. Parte dintre ele au fost postate pe NET pe diverse forumuri sau rețele literare.
Volumul cuprinde și proză care a fost primită de cititorii NET-iști cu multe aprecieri pozitive. Am cules mesaje de pe NET de la diverși cititori prin care se relevă unele aspecte văzute de acești utilizatori ai netului despre creația lui Mihai LEONTE.
De asemenea ca și în volumul anterior cuprinde eseuri ale autorului despre alți colegi condeieri incluse ca prezentări de carte în volume tipărite.
***
Doritorilor le pot trimite formatul electronic al volumului ARMONII MAJORE 2010
http://en.calameo.com/books/000136769faa740fcc5a3
http://bunestisuceava.myforum.ro/
http://mihaileonte.spruz.com/
http://mihaileonte.ning.com/profile/MihaiLEONTE
Editat de Mihai LEONTE la 16-05-2010, 17:31
- 2010, Editura ,,Neutrino"
Titlul: Armoni majore
Autor: Mihai Leonte
I.S.B.N. 978-973-8916-78-4
Sponsorii acestui volum:
Primăria orașului MOLDOVA NOUĂ Sponsor principal
S.C. BĂLEANU SERVCOM S.R.L Moldova Nouă
Costică Doru ANDRONIC, Patron Moldova Nouă
S.C. Partener Moldova Nouă patron Marian COCEAN
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
LEONTE, MIHAI
Armoni majore / Mihai Leonte. - Reșița : Neutrino, 2010
ISBN 978-973-8916-78-4
821.135.1-1
821.135.1-32
- 2010, Editura ,,Neutrino"
Toate drepturile rezervate
Mobil: 0741017700
www.neutrino.ro
E-mail: editura@neutrino.ro
Mihai LEONTE
,,Nu face altuia ceea ce nu ai vrea să ți se facă ție"
Confucius - filosof chinez (551 – 478 î.H.)
ARMONII MAJORE
Versuri și scrieri trăite
Prin aceste creații doresc să aduc un omagiu cetățenilor din Moldova Nouă și Clisura Dunării.
EU, Mihai LEONTE,
MULȚUMESC PENTRU GENEROZITATE CELOR CARE
M-AU SPRIJINIT ÎN EDITAREA ACESTUI VOLUM
Editat de Mihai LEONTE la 16-05-2010, 17:35
Cel care scrie încearcă să-și deschidă sufletul pentru a spune lumii ce gândește, ce a învățat, ce știe cât de cât. De fapt, încearcă să împărtășească din experiența sa. Scrisul este un fel de avere ascunsă și cel care scrie are dorința să știe și alții ce a fost și cum a fost în vremea când a trăit. Desigur că nu toți au un har deosebit, dar încercările nu trebuie evitate. Umblând prin lume, am încercat să-mi țin un jurnal intim, când aveam doar 15-16 ani. Atunci am scris totul cu o sinceritate dezarmantă. Un profesor din școala profesională m-a pus să-l citesc colegilor de clasă, apoi mi l-a cerut și nu l-am mai primit înapoi. Ce o fi văzut interesant în el nu știu și nici ce a făcut cu acel caiet de vreo 200 pagini scrise pe când lucrasem la șantierele din Ploiești și la Gostatul din Valea Călugărească, în special în anul 1957.
Am plecat de acasă la o vârstă fragedă și am ținut legătura cu cei de acasă, cu colegi, cu alte cunoștințe. În 1966, când am plecat din Baia de Arieș, am lăsat unui coleg o ladă metalică care cuprindea peste 600 de scrisori. Nu am reușit să mai recuperez din ele nimic, toate pierzându-se. Desigur, ar fi interesant azi să recitesc ce am scris sau ce mi s-a scris, deoarece în mare parte partenerii de corespondență erau persoane feminine, nu cred că e cazul să le nominalizez. Din această corespondență am învățat multe lucruri folositoare, care m-au ajutat în etapele superioare ale vieții, oferindu-mi acel imbold de autoperfecționare și autodepășire. Sigur că pe atunci nu puteai să-ți exprimi deschis tot ce ai fi vrut să spui și să ai unele păreri personale, printr-o gândire liberă, căci nu știai cine poate citi ce ai scris și puteai repede ajunge acolo unde nu te așteptai. Am învățat asta de la foștii mei colegi ai ,,facultății de drept comun" cum i se spunea coloniei de deținuți din Almașul Mare, că e bine să-ți ascunzi gândurile, ceea ce am făcut mulți ani, și poate, dacă nu s-ar fi schimbat regimul din România, nu aș fi reușit să scriu azi aceste rânduri. Chiar dacă îmi manifestam uneori dezacordul față de unele probleme ce mă nemulțumeau, am avut de suferit unele repercusiuni, care însă nu m-au marcat și nici nu m-au făcut să tac în alte ocazii.
De-a lungul vremii am corespondat cu foarte multe persoane, căci în anul 1961 am avut adresa publicată în revista ,,Tineretul Lumii" și astfel am corespondat cu o fată din Ungaria aproape un an de zile, bineînțeles fiecare în limba sa maternă. Nu m-am liniștit și în anul 1963 mi s-a publicat adresa în revista ,,Flacăra", o revistă foarte citită la acea vreme, dar și de o calitate deosebită. Bineînțeles că mi-au scris multe fete, căci eu m-am recomandat pur și simplu miner, ceea ce pentru acel timp însemna ceva. Din acea corespondență, așa cum am afirmat, am învățat foarte multe lucruri interesante și utile în același timp. M-a impresionat o fată din Brăila care colecționa tăieturi din ziare cu accidente și catastrofe miniere. Respectiva fată nu avea nicio legătură cu mineritul și totuși o pasionau acele evenimente din domeniul meseriei mele.
Despre corespondență și alte lucruri mai speciale discutam cu unchiul meu Ioan LEONTE (moș Nicuță) din Turda, care îmi dezvăluia multe aspecte pe care eu nu aveam de unde să le știu. Dumnealui a avut mașină de scris care i-a fost luată de miliție, după ce a fost exclus din PMR, datorită faptului că n-a acceptat o anumită funcție. Pentru asta, a tras la lopată până ce s-a pensionat. În 1966, după venirea lui Ceaușescu la conducerea partidului, a fost reabilitat, dar pe parcurs și-a pierdut încrederea și în acest nou conducător, ajungând până la urmă să regrete pasul făcut, dar trebuia să facă asta pentru că avea copii ce trebuiau să meargă înainte prin viață. Moș Nicuță era și dumnealui un visător, pot spune ca și mine. Am regretat că nu am stat mai mult lângă dumnealui pentru a mai învăța câte ceva. În perioada cât am lucrat și am învățat la Baia de Arieș, am scris multe poezii, dar și ceva proză despre anumite stări sufletești, cuprinse în câteva caiete, care mi-au rămas la diferite persoane și nu le-am mai recuperat niciodată. Nu știu dacă au fost interesante sau nu, dar am certitudinea că aveau ceva în ele care ar fi interesat până la urmă pe cineva. Baia de Arieș a fost pentru mine un adevărat mediu de unde am avut multe de învățat și am câștigat o mare experiență de viață. Liceul din această localitate avea o pleiadă de profesori cu experiență, completată cu tineri dornici de afirmare. Aici puteai învăța carte, dacă voiai. Așa că multe din acumulările mele anterioare s-au cristalizat, devenind certitudini mai târziu. Am regretat plecarea din acest orășel transilvan, căci am pierdut un tempo în cultura mea , dar a trebuit să fac acest pas din alte puncte de vedere.
În anii de liceu am citit multă literatură, dar și multe reviste literare ale vremii cum ar fi: Tribuna și Steaua din Cluj, Luceafărul și Gazeta Literară din București, fiind abonat la cel puțin 10 publicații ale vremii, ceea ce însemna destul de mult pentru vremea respectivă. Când m-am transferat la liceul seral din Valea Călugărească, profesoara de limba română a fost foarte surprinsă că un muncitor cu sapa din viile gostatului vorbea despre anumiți scriitori cu libertate și destindere. Așa se face că am trecut clasa a zecea cu note destul de bune la materiile umaniste. Printre muncitorii gostatului, colegii mei de muncă, aveam reputația unui exilat, precum anticul Ovidiu la Pontul Euxin. Mirarea lor era și mai mare când auzeau că sunt miner și se mirau cum de stau la gostat pe bani așa puțini. Dar și această etapă din viața mea și-a avut rolul ei, care m-a ajutat să trec peste anumite probleme, pe care a trebuit să le rezolv în acele momente ale vieții. Din creația mea poetică din acea vreme se poate deduce că am avut o viață destul de tumultuoasă, în foarte multe privințe.
La gostatul din Valea Călugărească am avut fericitul prilej să cunosc oameni deosebiți, care știau să prețuiască omul după muncă, dar și pentru setea de a se autodepăși. Așa se face că nu am întâmpinat niciun fel de piedici pentru a frecventa liceul, așa cum aveam să întâmpin piedici când am ajuns la Moldova Nouă, cu toate că cei de sus spuneau că s-au creat condiții, dar în teren era cu totul altceva. Totuși, în anul de grație 1972, cu toate că aveam familie și copiii mei erau mici, am reușit să-mi termin liceul cu diplomă de bacalaureat. Cel mai mare sprijin l-am primit din partea soției mele care în acel an școlar mi-a fost mereu aproape, încurajându-mi eforturile și să trec peste piedicile puse de alții. Numai trecând prin astfel de experiențe, poți să vezi ce mult înseamnă familia și să ai pe cineva care să te încurajeze și să te sprijine.
MOTTO-ul meu este;
,,Voi fi fericit când cineva îmi va recita doar un singur vers''.
AMINTIRI DESPRE MINE…
( Autobiografie )
Mă numesc LEONTE MIHAI, născut la data de 19 ianuarie 1941, în comuna Bunești, județul Suceava, din părinții Vasile și Elena-Jănița LEONTE, născută CONDURACHE.
Primele 4 clase elementare le-am urmat în satul natal, clasele a 5-a și a 6-a în centrul de comună BUNEȘTI, iar clasa a 7-a am absolvit-o la cursurile fără frecvență în 1961 la Zlatna.
Între 1957 și 1961 am urmat cursurile Școlii Profesionale de Mineri Zlatna, regiunea HUNEDOARA.
De la 1 iulie 1961 până la 18 august 1962 am lucrat ca muncitor miner la I.M.Ghe. Doja ZLATNA. Din noiembrie 1962 am lucrat ca miner la E.M. BAIA de ARIEȘ, regiunea CLUJ. În perioada 1963-1966 am urmat cursurile Liceului Seral Baia de Arieș, însă semestrul II al clasei a X-a l-am absolvit la Liceul Seral Valea Călugărească. Liceul l-am absolvit cu diploma de bacalaureat în 1972 la Liceul Real Moldova Nouă, secția Serală.
Din noiembrie 1966 am lucrat la I.M. Moldova Nouă ca miner până în 15 septembrie 1968, când am fost selecționat pentru școala de maiștri, pe care am urmat-o și am absolvit-o în iunie 1969.
De la 1 iulie 1969 am lucrat ca maistru miner subteran până la 1 septembrie 1980, când am fost promovat maistru principal minier subteran. În toată această perioadă, până la 1 mai 1990, când m-am pensionat, am lucrat numai în cadrul Întreprinderii Miniere Moldova Nouă.
În anul 1967 m-am căsătorit cu Ana Martinovici, cu care avem doi copii:
Leonte Marius Dan, născut la 2 aprilie 1968, mecanic miner subteran până în 2006, actualmente lucreză în alt domeniu, este căsătorit și are un copil Ovidiu, născut în 1991.
Leonte Amelia Elena, născută la 11 mai 1969, căsătorită, actualmente cetățean al SUA, lucrează la Spitalul Municipal HARTFORD din Connecticut, fiind absolventă a unei facultăți de management. Are un fiu, Lucas-Alexander.
Pe tot parcursul activității din producție am fost colaborator al Sindicatului Miner, fiind organizator de grupă permanent, și sporadic în conducerea superioară. Am făcut parte în permanență din conducerea Casei de Ajutor Reciproc din întreprindere, fiind o perioadă și vicepreședinte.
În permanență, am continuat unele activități extraprofesionale ca: 1963-1965 am frecventat Cenaclul Literar - PAVEL DAN - Turda, unde am debutat în 4 iunie 1963, cu poezia ,,Artist în minerit" în ziarul ,,Turda Nouă".
Din 1976 am devenit membru al Asociației Filateliștilor din România, Cercul filatelic ,,Danubius" Moldova Nouă, unde am avut diverse funcții de conducere, fiind evidențiat cu Diploma cu rangul Medalie de Argint de către asociație.
În perioada 1978-1982 am jucat șah prin corespondență la diverse turnee interne, printre care și Cupa României.
După ieșirea la pensie în 1990, considerând că e necesar ca bătrânii să-și poată apăra drepturile, am inițiat înființarea Asociației Pensionarilor „Clisura Dunării” și apoi am contribuit la fondarea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Moldova Nouă. Ambele organizații au fuzionat în ianuarie 1993, având o conducere unică, al cărei președinte am fost ales inițial și reales până în prezent.
În 1994, cu ambele organizații, am aderat la Uniunea Generală a Pensionarilor din România, fiind ales în Consiliul Național în 1994 și reales în 1998.
La alegerile locale din 1992, am fost ales consilier independent al orașului Moldova Nouă și apoi consilier județean independent pentru județul Caraș-Severin. Actualmente nu fac parte din niciun partid politic. Sunt membru al Alianței pentru Pace din România, filiala Caraș-Severin. Colaborator al Asociației Pro-Democrația Club Reșița. De asemenea, sunt membru al Asociației Amatorilor de Știință și Cultură București, al cărei președinte este profesorul Claudiu VODĂ, cunoscut autor de lucrări științifice pentru tineret.
Ca hobby, am fost și sunt fotograf amator, inițiind și organizând din 1998 la Moldova Nouă Expoziția Fotografică „Bătrânii noștri”, care are loc în fiecare an la 1 octombrie, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.
Am reușit să-mi tipăresc creațiile începând cu anul 1999, astfel:
- 1999 - a apărut placheta; ALB-NEGRU - poezii;
- 1999 - 2002 Colaborator la ziarele: ,,Timpul" din Reșița și ,,Poștașul" din București;
- 2000 - a apărut placheta NOSTALGII - poezii;
- 2001 - a apărut placheta VALENȚE MEDII - poezii;
- 2001 - a apărut placheta REVERII ADVERSE - poezii;
- 2002 - a apărut volumul MEDITAȚII ADMISE;
- 2004 - a apărut volumul APOGEUL METAFORIC;
- 2006 - a apărut volumul AGATE MAGICE;
- 2006 - am inițiat apariția volumului antologic al poeților de pe NET - SPIRALELE VIEȚII, Editura ANAMAROL;
- 2007 - am inițiat apariția volumului antologic al poeților de pe NET - DRUMURILE VIEȚII, Editura ANAMAROL;
- 2008 - am fost selecționat în volumul antologic FREAMĂT DE DOR, Editura 3D, din Drobeta Turnu Severin;
- 2008 - a apărut volumul MIRAJELE ALBASTRE;
- 2008 am inițiat apariția volumului antologic al poeților de pe NET - MIRAJELE VIEȚII, care a apărut la Suceava;
- Colaborator la ziarele: Săptămânalul Clisurii - Drobeta Turnu Severin și Vocea Clisurii - Moldova Nouă;
- 2009 am inițiat apariția volumului antologic al poeților de pe NET: IZVOARELE VIEȚII, care a apărut la Suceava.
- 2009 Am fost inclus în volumul antologic pentru copii UNIVERSUL BUCURIEI
- 2010 apare volumul ARMONII MAJORE 2010
Începând cu anul 1999 am participat la toate edițiile Zilelor Culturii la Moldova Nouă, prezentându-mi volumele tipărite publicului larg, dar și invitaților acestor manifestări anuale.
În 08 august 2002, Consiliul Local al comunei Bunești, județul Suceava mi-a acordat titlul de „Cetățean de onoare” al acestei comune.
În februarie 2002 am fost invitat de către regretatul poet Ion CHICHERE, la Cenaclul Semenicul din Reșița, unde am susținut o seară de poezie, împreună cu membrii acestui cenaclu.
Am avut diverse colaborări, începând din 1994, la ziarul; TIMPUL - din Reșița, în apărarea intereselor și drepturilor pensionarilor, ca și a tuturor persoanelor defavorizate. De asemenea, colaborez și la postul de radio Timișoara, cu realizatorii emisiunii Vârsta a Treia.
Am colaborat la ziarul POȘTAȘUL, cât și la alte publicații.
Întrând în rândul NET-iștilor, activitatea mea a fost mult ușurată prin răspândirea cu repeziciune a scrierilor personale, dar și încurajarea celorlalți autori tineri și mai puțin tineri, căutând să le promovez creațiile pe diverse site-uri, dar și prin volumele antologice menționate.
Editat de Mihai LEONTE la 24-05-2010, 07:59
Genealogia lui Mihai LEONTE, completări la biografie
Sunt născut în zodia Capricornului, iar după zodiacul chinezesc sub semnul Dragonului de Metal. Aceste semne zodiacale mi-au purtat noroc până în prezent și se pare că m-au plasat pe o linie a vieții destul de favorabilă. Provin dintr-o familie de țărani autentici din satul Petia, prin care trece un pârâu liniștit denumit simplu: Ciofu.
Bunicii mei dinspre tată se numeau Domnica și Gheorghe LEONTE. Nu dețin alte date despre dumnealor. Tatăl meu, Vasile LEONTE, născut la 3 februarie 1917 și decedat la 29 aprilie 1987, mai avea încă 6 frați. După datele pe care le dețin, ei erau: Ana, Elena, Paraschiva, Dumitru, Ioan și Marița.
Ana a fost căsătorită cu Gavril IACOB, de profesie mecanic la o moară din Fălticeni.
Elena, căsătorită în satul Hârtop cu Neculai Vasilache. Satul Hârtop este vecin cu satul nostru, Petia. Tot la Hârtop, s-a căsătorit și mătușa Marița, sora cea mai mică a tatei, căsătorită cu Ilie MITREA. Paraschiva, adică mătușa Chița, cum i se zicea, a fost căsătorită cu Moș Neculai TĂNASĂ, un gospodar deosebit, cu multe hectare de pământ și multe oi. Tata lui moș Neculai, era moș Lixandru, unul dintre cei mai vestiți ciobani ai locului. Fratele tatei, Dumitru, a murit cam timpuriu și nu prea am amintiri despre dumnealui. Cel mai apropiat mie, a fost unchiul meu, Ioan LEONTE, născut la 21 septembrie 1923 și decedat la 26 mai 1991, căruia toți îi spuneau Nicuță, fiind cel mai mic dintre băieți. Moș Nicuță a făcut armata la jandarmi și apoi a lucrat în miliție până prin 1953, de unde a fost trimis la munca de jos, la Fabrica de sticlă Turda. Pot spune fără să greșesc ca era cel mai școlit dintre toți ai familiei LEONTE. Dumnealui mi-a insuflat în pemanență dorința de a ști cât mai mult. Revenind la tatăl meu, știu că era un om simplu, adică avea 7 clase făcute în perioada interbelică, dar știa să scrie la mașina de scris și, datorită acestui fapt, a îndeplinit foarte mulți ani funcția de contabil(socotitor) la C.A.P.-ul din comuna noastră Bunești.
Bunicii dinspre mamă știu doar că se numeau Ioana și Gavril CONDURACHE. Pe bunica Ioana am prins-o în viață cât de cât, dar n-am apucat să mă bucur prea mult de dragostea eipe care o simțeam la acea vârstă atât de fragedă pentru mine. Simțeam ceva atât de plin, când mă aflam lângă acea ființă, încât mi-a dat putere mult mai târziu. Despre mama mea, Jănița-Elena CONDURACHE, născută la 7 august 1919 și decedată la 23 mai 1943, nu prea am ce spune, fiindcă nici nu știu prea multe despre dumneaei. Mama a mai avut încă 5 frați: Maria, născută în anul 1911 și decedată la 23 martie 1946, căsătorită în satul Rădășeni cu Toader SANDU, cu care a avut 3 copii; Constantin, născut la 21 mai 1926 și decedat la 9 octombrie 1951; Ana, născută la 5 ianuarie 1928, căsătorită cu Toader TUDOSE, nu a avut copii; Elena, născută la 28 septembrie 1929, căsătorită cu Constantin ANDRIEȘ cu care a avut 4 copii; Mariana, Ionel, Viorica și Adrian. Elena ANDRIEȘ este cunoscută ca poeta de la Rădășeni.
Ioan CONDURACHE, fratele mai mare al mamei, a fost căsătorit de 2 ori, având din prima căsătorie un fiu: Gheorghe CONDURACHE. Mătușa Nastasia, născută la 18 martie 1914, și decedată în 3 martie 1992, sora mamei, a fost căsătorită în satul Uncești cu Toader DEDIU, care a murit pe front în al doilea război mondial, cu care a avut 4 copii: Eleonora, născută la 1 decembrie 1935 și decedată la 7 august 2001; Nicolai DEDIU, născut la 23 noiembrie 1937 și decedat la 1 ianuarie 2004; Vasile DEDIU, decedat, despre care nu dețin mai multe date; Maria DEDIU, născută la 11 septembrie 1943; Mătușa Zamfira, sora mamei, a murit de tânără; Moș Ștefan CONDURACHE, născut la 5 septembrie 1921, decedat la 23 septembrie 1992, a fost căsătorit cu Marița BUCĂTARU, cu care a avut 3 copii: Felicia, născută la 23 septembrie 1948 decedată cam pe la 10 ani; Miluță, născut la 20 octombrie 1951 și Dănuț, născut la 1 noiembrie 1958, căsătorit cu Viorica PĂIUȘ, născută la 1 martie 1961, având la rândul său 3 copii: Gavril, Anca Mihaela și Ștefan.
Pentru conformitate, semnez cu numele întreg: LEONTE Mihai, născut la 19 ianuarie 1941, în satul Petia, comuna Bunești, județul Suceava, țara România.
