|
Chiar dacă umanitatea a cunoscut din cele mai vechi timpuri, diverse forme de manifestare atavice, în prezent creşterea acestor manifestări şi diversitatea sunt de luat în seamă de către comunitatea internaţională. Dacă în diferite ere istorice violenţa şi teroarea erau justificate, având ca obiective principale supravieţuirea individului şi a colectivităţii (familie, trib, gintă, sat etc), odată cu emanciparea societăţii umane s-a căutat eliminarea atavismului social. Plecând de la „gaşca de cartier” şi ajungând la Al-Qaida, modul de operare este acelaşi: crearea terorii cu „mijloace improvizate” de tip non-convenţional, cu acţiune asimetrică. În etapa actuală, când tehnologia şi mass-media nu mai au graniţe, procesul evoluţiei societăţii umane, determinat de globalizarea informaţională şi economică, poate avea efecte benefice pentru anumite zone defavorizate ale globului. Paradoxal, sistemele politice nedemocratice din aceste zone se opun proceselor de „modelare” după tipicul occidental, văzând în aplicarea acestuia efecte distructive pentru dogmele religioase – în special islamice – şi pentru spiritualitatea cutumiară. În
această situaţie, discursul susţinut de preşedintele american Bill Clinton în faţa
Adunării Generale a ONU în septembrie 1998, preciza că ameninţarea teroristă
este un "pericol prezent şi evident", care nu se limitează
doar la SUA. Cu această ocazie, şeful administraţiei americane a solicitat
comunităţii internaţionale să ia măsurile cuprinzătoare ce se impun, pentru: ·a
nu acorda teroriştilor sprijin financiar sau de altă natură şi nici azil
politic şi în acelaşi timp, organizaţiile internaţionale să facă presiuni
asupra statelor care nu respectă aceste prevederi; ·amplificarea
cooperării în ce priveşte extrădarea şi urmărirea penală a membrilor
mişcărilor, grupărilor şi organizaţiilor teroriste; ·adoptarea
unor convenţii şi acte normative antiteroriste cu cuprindere globală; ·încheierea
de acorduri şi acte internaţionale, în sensul consolidării statutului privind
armamentul biologic cât şi impunerea semnării celor privind interzicerea
armamentului chimic; ·introducerea pe plan naţional a unor
legi mai aspre, cu privire la controlul producerii şi exportului de explozivi; ·îmbunătăţirea
securităţii aeroporturilor internaţionale; ·acţiunea
concertată împotriva condiţiilor favorabile extinderii violenţei şi disperării,
în statele cu probleme economico-sociale; ·intervenţia
preventivă, prin activităţi de mijlocire pe plan politic - ca aceea a
comisarului pentru minorităţi al OSCE – ce implică costuri minime. Quntiliano
Saldana aprecia că terorismul este o metodă de intimidare a maselor care, are
ca rezultat paralizarea vieţii sociale, prin intermediul constrângerii
psihologice şi a intimidării criminale. Elementul psihologic al terorismului
îmbracă, de multe ori, forma politică sau socială de manifestare. Aceste
acţiuni teroriste constituie crime de drept comun şi nu por fi incriminate de
dreptul internaţional. În orice caz, teroriştii care acţionează din umbră nu
sunt, de jure, consideraţi soldaţi, iar formele de luptă utilizate de
aceştia nu pot fi legitimate ca fiind o continuare a războiului, chiar dacă
folosesc pe lângă alte mijloace şi mijloace specifice. Acţiunile grupărilor
teroriste nu sunt subordonate unor ideologii proprii, viabile în timp. Ele
sunt, în mare parte, determinate de anumite evenimente politice interne şi/sau
internaţionale şi efectul acestor acte,
îndreptate împotriva unei structuri ideologice (statală, guvernamentală,
militară sau politică) ce contravine, la momentul respectiv, ideilor care stau
la baza organizaţiei sau grupării teroriste. Aceste organizaţii sau grupări
teroriste nu sunt forţe sociale reprezentative, dar acţiunile lor au un impact
social foarte puternic[1].
Al-Qaida ( ﺂﺪﻴﻗ ﻞﺍ) După
maleficul atentat terorist din 11 septembrie 2001, politologi, sociologi,
experţi militari şi analişti politici au scris tomuri întregi despre Ussama bin
Ladin şi Al-Qaeda. Materialele apărute, o mare parte şi în format electronic,
au exacerbat mediatizarea organizaţiei teroriste şi a liderului acesteia şi au
creat poate, cea mai mare campanie de imagine unui lider terorist. În
textul de faţă, vă punem la dispoziţie câteva date de importanţă extrase din
sursele bibliografice apărute în ţară, dar şi în Franţa, SUA, Marea Britanie
cât şi în reţeaua Internet. Data formării: sfârşitul
anilor 80 Membri: estimat
la circa 30.000 Structură: celule
teroriste independente Cartier
general:
Afganistan, Sudan, Arabia Saudită, Irak, Iran sau, posibil SUA Zone de
acţiune:
SUA, Orientul Mijlociu şi Apropiat, Europa de Vest Coordonare: Consiliul Consultativ în
următoarea compunere: -
Ayman Al Zawahiri, alias Doctorul, conducătorul Djihadului Islamic
Egiptean, fondator al organizaţiei, responsabil al Comitetului pentru studii
islamice; -
Abdullah Ahmed Abdullah, alias Saleh, veteran al războiului din
Afganistan, expert în explozivi, conducător al
Comitetului pentru ideologie; -
Anas Al Liby, alias Nazih Al Raghie, cetăţean libian, conduce
Comitetul de securitate şi supraveghere; -
Saif Al Adel, alias Saif, membru al Djihadului Islamic Egiptean,
fondator al Al-Qaida şi component al Comitetului militar al acesteia. -
Mohammad Atef, alias Abu Hafs El Misr, alias Egipteanul, membru
fondator al organizaţiei, responsabil al Comitetului militar. Desemnat succesor
al lui bin Ladin în cazul morţii sau dispariţiei acestuia, şi-a pierdut viaţa
în timpul unui bombardament american asupra oraşului afgan Kandahar, la
începutul lunii noiembrie 2001. Consilieri: - Abu Zubaydah, cetăţean saudit,
suspect de coordonarea atentatelor ce urmau să aibă loc în lordania împotriva
intereselor SUA şi Israelului cu prilejul „mileniului”; Lider: Ussama bin
Ladin Lider spiritual: Hazrat Ali Purtător de cuvânt: Amir
Khan Muttaqi – ministrul Educaţiei şi purtătorul de cuvânt al
Afganistanului taliban Şeful Serviciilor
Secrete Talibane Qari Ahmadullah As
Saying Finanţare: proprie,
prin intermediul organizaţiilor care se ocupă de colectarea de fonduri
suplimentare, donaţii de la susţinători, sustragerea de fonduri ilicite de la
asociaţiile caritabile islamice, fonduri provenite din brokeraj, fonduri
provenite din comercializarea opiumului (folosind filierele asiatice şi
europene)
Caracterizare: -
organizaţiile
fundamentalist-islamice de factură teroristă din statele situate în
Asia-Centrală (Afganistan, Tadjikistan, Kazahstan, Kârghistan, China şi
Federaţia Rusă) sunt coordonate de teroristul saudit Ussama bin Ladin. Acestea
au ca scop formarea unei entităţi islamice
în zona Văii Fergana, de tip stat. În concepţia organizaţiilor
teroriste, entitatea creată va cuprinde teritorii cu populaţie majoritar
islamică din arealele geografice ale Tadjikistanului, Uzbekistanului şi
Kârghistanului; -
liderul
Al-Qaeda, în colaborare cu Mişcarea Islamică din Uzbekistan, intenţionează să
realizeze transferul taberelor din Afganiastan şi Irak în Caucazul de Nord.
Acest deziderat are în vedere controlului pieţii opiumului, din contrabanda cu
acesta, organizaţiile teroriste obţinând 20% din profit. În analizele întocmite
de ONU se arată că Afganistanul deţine supremaţia mondială, realizând 75% din
cantitatea mondială. Pe locul secund se situează Pakistanul, urmat îndeaproape
de Iran – care procesează substanţele stupefiante; -
Al-Qaeda
dispune de reţele în peste 50 de state şi are celule în conservare în multe
altele. Punctul de plecare al terorismului internaţional se află în conflictul
israeliano-palestinian; -
serveşte ca punct focal sau organizaţie-umbrelă pentru
o reţea mondială care include multe grupări extremiste sunite: Djihadul
Islamic Egiptean, Al Gamaa Al-Islamiyya, Mişcarea Islamică din
Uzbekistan şi Harakat Ul-Mujahidin; -
conflictul
afgan a condus la deschiderea unui front islamic în diverse dispute locale şi
naţionale cu ecouri religioase: Bosnia, Albania, Kosovo, Cecenia, Daghestan,
Kashmir, la care au participat şi participă membri ai organizaţiilor teroriste
arabe; -
după
intervenţia în forţă a coaliţiei militare în Afganistan, Al-Qaida s-a repliat
şi acţionează în clandestinitate. Cine este USSAMA bin LADIN? Cunoscut şi sub numele de Muhammad bin Ladin, Shaykh Ussama bin Ladin (numit: “Prinţul”, “Emirul”, “Directorul”, Abu Abdallah, Mujahid Shaykh, Hajj), s-a născut în 1957 în Arabia Saudită, într-o familie de multimiliardari, ceea ce l-a ajutat ca, la 23 de ani, să organizeze ceea ce numea “lupta contra diavolului comunist” care invadase Afganistanul. În perioada 1979 -1989, a finanţat mujaheddinii care au luptat împotriva Armatei Roşii, până la retragerea acesteia. Dezavuat de regatul saudit şi refugiat în Afganistan, miliardarul continuă să finanţeze reţelele islamiste şiite din întreaga lume. Finanţator al talibanilor – motiv pentru care îi sunt recunoscători – bin Ladin menţine contactul cu familia sa şi cu clanul extrem de puternic Sudaïri, căruia îi aparţine prinţul Turki Ibn-Fayçal, şeful serviciilor secrete saudite (împreună cu Fayçal, bin Ladin a înfiinţat în anii ’80 “Legiunea Islamică” afgană, miliţie direct susţinută de CIA şi Riad). În anul 1990, bin Ladin organizează “Frontul Islamic Mondial”. „În prezent, bin Ladin este cu
atât mai periculos pentru americani, cu cât el reprezintă o dovadă
compromiţătoare că inamicul islamist a fost susţinut într-o perioadă de
Washington”, după cum afirma recent Alexandre Del Valle, cercetător francez
la Centrul de Cercetări şi Analize Geopolitice (CRAG) al Universităţii din
Paris. Strategia lui bin Ladin Detaliile minuţioase relevate în urma atacurilor de mare amploare, cum a fost cel din New York, au scos în evidenţă principiul de operare al “reţelei islamice”, conform căruia teroriştii au fost importaţi şi exportaţi în şi din Afganistan. Pe de o parte, strategia grupărilor lui bin Ladin “iniţiază şi promovează terorişti”, pe de altă parte, “atrage şi asimilează” tineri. Atragerea, iniţierea şi promovarea teroriştilor musulmani Acest aspect al strategiei lui bin Ladin a cuprins activitatea teroristă iniţiată de cartierele generale ale grupărilor Al-Qaida, în Afganistan. Cel mai înalt nivel al aparatului de comandă al lui bin Ladin are sarcina de a dirija activitatea grupărilor Al-Qaida de a planifica, pregăti şi lansa grupările teroriste pentru realizarea atacurilor. Cele două atacuri simultane, din Kenya şi Tanzania, au fost un foarte bun exemplu al strategiei grupărilor teroriste. Din declaraţiile unor membri ai celulelor participante la atacuri, reiese că atacul din Nairobi a fost iniţiat de cartierele generale ale grupărilor teroriste Al-Qaida, din Afganistan. Unii membri ai acestor grupări au fost trimişi în Kenya pentru recunoaştere (culegere de date). Acestora li s-a ordonat să înfiinţeze acolo o infrastructură, cu alte cuvinte să se căsătorească cu localnice, să se integreze în societatea ţării respective. Ulterior ei au cules date despre ţinta respectivă, au închiriat locuinţe, au făcut contracte de cumpărare pentru materiale şi echipamente. În apropierea momentului de declanşare a atacului, cartierele generale din Afganistan au trimis specialişti să supravegheze ultimele stadii ale pregătirilor. De obicei comandantul operaţiunii locuia separat de ceilalţi membri ai grupului. Fiecare atac terorist al grupărilor Al-Qaida este supervizat de un comandant operaţional suprem, acesta fiind singurul care cunoaşte toate detaliile operaţiunii şi identitatea tuturor participanţilor. Acelaşi mod de acţiune a fost remarcat şi la atacul îndreptat împotriva distrugătorului american Cole, din octombrie 2000. Selecţionarea
Al doilea principiu al strategiei lui bin Ladin i-a adus acestuia succesul şi recunoaşterea calităţii de lider, de către mulţi radicalişti musulmani din întreaga lume. Aceştia au privit, până la intervenţia militară NATO, Afganistanul ca pe Mecca revoluţionarilor islamişti. Tineri musulmani din Occident, din Asia şi, bineînţeles din ţările musulmane, erau atraşi de Madrass-urile (şcoli de studiere a religiei) din Pakistan şi Afganistan. Aici, aceştia sunt selectaţi în organizaţiile de cercetaşi ale grupărilor Al-Qaida şi sunt trimişi, pentru pregătire, în taberele lui bin Ladin. În unele cazuri, indivizi care, anterior, au fost implicaţi în activităţi teroriste în ţările lor de origine, au venit în Afganistan pentru a-şi îmbunătăţi pregătirea sub îndrumarea şi cu sprijinul “Frontului Islamic”. Nu este de mirare că astfel de indivizi, odată întorşi în ţările lor, au format avangarda terorismului islamic. Exemple de acest tip de activitate au fost operaţiunile interceptate în Iordania, în decembrie 1999 şi în Israel, în iunie 2000. În aceste două cazuri, islamişti fundamentalişti iordanieni şi din Israel au fost atraşi de viaţa revoluţionară din Afganistan, unde şi-au desfăşurat pregătirea în taberele lui bin Ladin. Acolo ei au fost introduşi în cercurile islamice ale grupărilor Al-Qaida. După ce au fost îndoctrinaţi, islamiştii fundamentalişti proveniţi din Iordania şi Israel au fost trimişi să execute acţiuni violente, echipaţi cu mijloace proprii, dar având mai multă îndemânare şi dispunând de linii de comunicaţii cu cartierele generale din Afganistan şi cu “Frontul Islamic”.
[1] Sauewein, B., Terrorismus:
Fortsetzug von Krieg mit anderen Mitteln? (Terorismul: o continuare a războiului cu alte mijloace?), ASMZ, Elveţia, an 165, nr. 6, iun. 1999, p.
14-15.
|
