DREPTUL LA LIBERA CIRCULATIE ÎN CONTEXTUL GLOBALIZARII

Desi reprezinta o idee cu origini obscure, care s-au manifestat într-o faza incipienta la începutul anilor 1960, conceptul de globalizare îsi gaseste astazi expresie în toate limbile de cirulatie ale lumii, fiind caracterizata ca o idee grandioasa, care cuprinde absolut totul, de la pietele financiare la internet, dar care nu ofere o perspectiva substantiala asupra conditiei umane contemporane.

Globalizarea reflecta o perceptie larga a faptului ca, lumea se tranforma cu rapiditate antr-un spatiu social comun, sub influenta fortelor economice si tehnologice, astfel încât evolutiile dintr-o regiune a lumii pot avea consecinte profunde asupra indivizilor sau comunitatilor din cealalta parte a globului.

Pentru multi globalizarea este asociata si cu un sentiment de fatalism politic si insecuritate cronica, datorita faptului ca scara schimbarii economice si sociale contemporane pare sa depaseasca posibilitatea guvernelor nationale, ori a cetatenilor de a controla, a contesta, sau a se opune acestei schimbari. Cu alte cuvinte, globalizarea evidentiaza într-un mod convingator limitele politicii nationale.

Initial, globalizarea a fost perceputa ca o largire, adâncire si accelerare a interconectarii la scara moNdiala în toate aspectele vietii sociale contemporane, de la cultura la criminalitate, de la finante la sfera spirituala.

Globalizarea, afirma unii, poate fi cel mai bine perceputa ca un proces sau un set de procese decât ca o stare singulara. Aceasta nu reflecta o logica lineara simpla a dezvoltarii si nici nu prefigureaza o societate sau o comunitate mondiala, ci presupune aparitia retelelor si sistemelor de interactiune si de schimb interregionale.

În aceasta privinta trebuie facuta distinctie între angrenarea sistemelor nationale si sociale în procese globale mai extinse si orice notiune de integrare globala.

Anvergura spatiala si densitatea interconectarii globale si transnationale împletesc retele de relatii între comunitati, state, institutii internationale, organizatii neguvernamentale si corporatii multinationale, care constituie ordinea globala.

Ca urmare, procesul globalizarii este similar unui proces de ,,structurare”, prin aceea ca este un produs atât al actiunilor individuale cât si al interactiunilor cumulative dintre nenumaratele agentii si institutii de pe glob. Globalizarea este asociata în principiu cu o structura globala, dinamica, în evolutie, de facilitare si constrângere. Structura este puternic stratificata, de vreme ce globalizarea este profund inegala. Aceasta reflecta atât inegalitatile existente si genereaza noi procese de includere si excludere, noi învingatori si învinsi.

În acest context, globalizarea poate fi înteleasa ca un set de procese de structurare si stratifcare. Putine arii ale vietii sociale scapa de influenta procesului globalizarii, care este cel mai bine perceputa ca un fenomen social diferentiat sau cu mai multe fatete.

Întretaind frontierele politice, globalizarea este asociata atât cu deteritorializarea cât si cu reteritorializarea spatiului socio-economic si politic.

De vreme ce activitatile economice, sociale si politice se întind din ce în ce mai mult pe glob, acestea nu mai ramân într-un sens semnificativ organizate conform unui principiu teritorial. În conditiile globalizarii, spatiului economic, politic si social ,,local”, ,,national” sau chiar ,,continental” este reconfigurat astfel încât sa nu mai coincida în mod necesar cu limitele legale si teritoriale stabilite.

Pe de alta parte, pe masura ce globalizarea se intensifica, aceasta genereaza o serie de presiuni în directia reteritorializarii activitatii socio-economice sub forma unor organisme de guvernare regionale si supranationale.

Astfel, în opinia unor specialisti, globalizarea poate fi caracterizata ca un proces ateritorial, întrucât cuprinde o actiune complexa a puterii politice si economice, fiind legata de scara de expansiune a retelelor si circuitelor de putere. Prin urmare, puterea devine un atribut esential si fundamental într-un sistem global din ce în ce mai interconectat. Exercitarea puterii prin deciziile, actiunile si nonactiunile agentilor economici, institutiilor politice, financiar-bancare etc., de pe un continent pot avea consecinte semnificative pentru natiunile si comunitatile de pe alte continente.

De fapt, extinderea relatiilor de putere înseamna ca locul si exercitiul puterii devin tot mai distante fata de subiectii sau locurile care suporta consecintele. În aceasta privinta, globalizarea implica structurarea si restructurarea relatiilor de putere la distanta.

Pe lânga dimensiunile spatio-temporale care schiteaza conturul larg al globalizarii, exista si trasaturi care contureaza profilul organizational specific alcatuit din infrastructuri, institutionalizare, stratificare si moduri de actiune.

Aceste trasaturi contribuie în mod concret la clarificarea caracterului globalizarii si la înlaturarea confuziei care tinde adesea sa se creeze în interactiunea bazata pe concepte ca, interdependenta, integrare, convergenta si universalism.

Practica institutionala sustine existenta unor argumente care justifica necesitatea unor noi aranjamente în lumina organizarii proceselor globale si regionale, a centrelor de decizie politica în curs de evolutie, precum Uniunea Europeana si a cererilor politice pentru noi forme de deliberare politica, solutionare politica, solutionarea conflictelor si transparenta în procesul decizional international. La fel, asocierea globalizarii cu universalismul produce efecte întrucât globalul nu este sinonim cu universalul. Interconectarea globala nu este resimtita de toate popoarele sau natiunile.

Din aceasta perspectiva, apreciem ca trebuie adusa o nota importanta de precautie în discutia asupra politicii si guvernarii globale si a regimurilor internationale în relatia acestora cu statele si ordinea mondiala, asupra urmatoarelor aspecte:

· Suveranitatea unui stat-natiune este subminata doar atunci când este înlocuita de forme ,,superioare”, independente, deteritorializate sau functionale ale autoritatii, care reduc baza decizionala justificata într-un cadru national. Suveranitatea nationala implica ideea de îndreptatire de a conduce un teritoriu limitat de granite si de autoritate politica în interiorul unei comunitati, care are dreptul de a determina cadrul de reguli, reglementari si politici de a guverna pe baza acestora.

· Este necesar sa facem distinctie între suveranitate si autonomia statului – capacitatea pe care o poseda statul de a formula si realiza obiective politice si strategice în mod independent.

Globalizarea politicii nu înseamna ca statul-natiune a disparut, ca identitatea nationala si suveranitatea s-au dezvoltat sau autonomia statului a fost drastic limitata.

În acest context, institutionalizarea politicii globale si a guvernarii globale nu mai este restrânsa la internationalizarea activitatilor statului si ale guvernului.

În aproape fiecare sfera a activitatilor sociale, de la economic la cultural, s-a înregistrat o institutionalizare semnificativa a relatiilor si retelelor transnationale, adica a acelor relatii si activitati care întretaie granitele teritoriale nationale.

Au aparut noi forme organizationale, transnationale, organizând oamenii si coordonând resurse, informatii si locuri de putere sociala peste granitele nationale, pentru scopuri politice, culturale, economice, tehnologice sau sociale.

În cadrul Uniunii Europene suveranitatea statelor si identitatea nationala sunt clar divizate, astfel ca, orice conceptie a suveranitatii care sustine indivizibilitatea, nelimitarea, exclusivitatea si perpetuitatea formei de putere publica – concretizata în statul individual – este depasita.

Ca urmare, statele membre ale Uniunii Europene nu ia reprezinta centrii unici de putere în cadrul granitelor proprii, asa cum a observat de altfel si Curtea Europeana de Justitie prin ,,crearea unei comunitati pe o durata nelimitata, cu institutii si personalitate proprii si mai ales, cu puteri reale care provin dintr-o limitare a suveranitatii sau dintr-un transfer de putere dinspre state spre Comunitate.

La sfârsitul celui de al doilea mileniu, comunitatile si civilizatiile politice nu mai pot fi caracterizate doar ca ,,lumi izolate”, acestea fiind implicate în structuri complexe de forte, relatii si miscari suprapuse.

Impactul globalizarii asupra identitatii nationale si a statelor-natiune sugereaza o serie de determinari asupra identitatii nationale primate prin faptul ca:

· Puterea politica efectiva nu mai poate fi asociata guvernelor nationale, aceasta fiind împartita de diverse forte si agentii la nivel national, regional si international.

· Comunitatea politica nu mai poate fi localizata la nivelul granitelor unui stat-natiune, ceea ce are impact asupra identitatii nationale.

· Câteva din cele mai importante forte si procese care determina natura sanselor de viata în interiorul si între comunitatile politice, se afla acum dincolo de limita statelor-natiune individuale.

· Existenta unor arii si regiuni semnificative marcate de loialitati întrepatrunse, interpretari conflictuale ale drepturilor si îndatoririlor, structuri legale si de autoritate, interconectate care ataca notiunea de suveranitate, identitate nationala etc. Functionarea în sisteme regionale si globale tot mai complexe afecteaza autonomia si suveranitatea statelor.

· Ultima parte a secolului XX a fost marcata de o serie de noi tipuri de probleme ,,de granita”, care în trecut erau solutionate prin mijloace de coercitie.

Însa, aceasta logica a puterii este neadecvata pentru rezolvarea problemelor complexe, de la reglementare economica, la epuizarea resurselor si degradarea mediului care genereaza o întrepatrundere a ,,sortii natiunilor”.

Distinctiile între afacerile interne si internationale, problemele politicii interne si externe, preocuparile statelor-natiune legate de suveranitate, identitatea nationala si consideratiile internationale în domeniu nu mai sunt atât de clare.

De fapt, în toate sferele majore ale politicii, angrenarea comunitatilor politice nationale în fluxurile si procesele regionale si globale le implica într-o coordonare transfrontaliera intensiva.

Consideram ca globalizarea politicii contemporane si raporturile si identitatea nationala modifica baza ordinii mondiale prin reconstituirea formelor traditionale de stat suveran si prin reordonarea relatiilor politice internationale.

Aceste procese transformative nu sunt inevitabile din punct de vedere istoric si nici nu sunt complet sigure. Ca rezultat, ordinea mondiala contemporana este mai bine perceputa ca o ordine complexe, contestata si interconectata, în care sistemul interstatal este tot mai înradacinat în retele politice, regionale si globale.

În ceea ce priveste conceptul de identitate nationala în România, acesta este structurat în conditii deosebite, fiind reflectat deopotriva în legislatia nationala cât si în literatura de specialitate în domeniu.

În contextul definitiilor si abordarilor multidisciplinare evaluate anterior identitatea nationala în România se afla într-o relatie de interdependenta cu conceptul definit în literatura de specialitate ca ,,dreptul la libera circulatie a persoanelor”. O analiza sumara atesta faptul ca, din cele mai vechi timpuri libertatea de circulatie a fost considerata în România ca un corolar al drepturilor si libertatilor propriilor cetateni.

Odata cu folosirea mijloacelor de transport, deplasarea oamenilor a capatat un caracter tot mai organizat, fapt ce a condus la convenirea unor reguli si norme de protejare a oamenilor în vederea desfasurarii diferitelor activitati, inclusiv posibilitatea de a calatori.

În doctrina contemporana româneasca, libertatea de circulatie este considerata ca o exponenta a gradului de civilizatie al societatii, apreciata prin gradul de satisfacere a drepturilor si libertatilor cetatenesti.

În contextul international actual se înregistreaza o abordare globala în favoarea promovarii drepturilor omului în sistemul Organizatiei Natiunilor Unite, dar si unele tendinte de concretizare în plan regional si local prin afirmarea unor elemente definitorii ale identitatii nationale, cu motivatia prioritatii drepturilor individuale în raport cu societatea.

Din punct de vedere juridic, drepturile omului reglementeaza raporturile ce se stabilesc între stat si proprii sai cetateni. În ceea ce priveste protectia, respectiv exercitarea practica a drepturilor omului, acest lucru nu se poate realiza efectiv decât într-o interferenta cu ramurile dreptului intern, dreptul constitutional, dreptul familiei, dreptul civil si procesual civil, dreptul penal si procesual penal.

De fapt, exercitarea dreptului la libera circulatie nu se poate face în mod unilateral – prin ignorarea celorlalte drepturi si libertati: dreptul la securitate sociala, dreptul la comunicare, nediscriminarea, egalitatea în drepturi, posibilitatea de a intra în alta tara si chiar dreptul la munca.

De aceea, orice încercare de a ocoli aceste drepturi (international, umanitar etc.), prin ignorarea sau diminuarea importantei lor, nu corespunde situatiei concrete din lumea contemporana marcata de tendinte de globalizare sau integratoare.

Se poate afirma ca, adevarata dimensiune a drepturilor omului este determinata de dreptul fiecaruia de a aborda relatia individ-societate la toate nivelurile. Aceasta relatie poate fi privita fie dinspre individ spre societate, fie dinspre societate spre individ.

Perioada de tranzitie parcursa de România în procesul de dezvoltare a societatii democratice este frânata de actiunile speculative ale unor indivizi care vad în democratie numai drepturi si libertati, minimalizând sau ignorând îndatoririle si obligatiile ce se impun a fi prestate pentru ca aceasta sa poata satisface drepturile si libertatile recunoscute de societatea noastra.

Legislatia actuala sanctioneaza atât abuzul si incorectitudinea celor investiti cu exercitiul autoritatii de stat, cât si faptele care lezeaza exercitiul acestor autoritati. Dreptul la libera circulatie prezinta atât la nivel regional cât si în plan local, o serie de valente constând în faptul ca, acesta reprezinta un factor de progres în dezvoltarea personalitatii umane, astfel ca, prin exercitarea acestui drept omul îsi îmbogateste cunostintele si îsi dezvolta sentimentele specifice.

Democratia autentica presupune statul de drept ca garantie a respectarii tuturor indivizilor, în conformitate cu sistemul de drepturi umane fundamentale. În aceasta perspectiva statul român trebuie sa intervina din ce în ce mai putin în sistemul social, pentru a restrânge anumite prerogative pe masura formarii si dezvoltarii unor subsisteme specifice societatii civile.

Astfel, libertatea de circulatie în societatea româneasca poate comporta multiple abordari si interpretari, dat fiind diversitatea factorilor si proceselor sociale ale tranzitiei. Realizarea efectiva a libertatii de circulatie tine atât de reglementarile interne cât si internationale, dar si de practica accesului persoanelor pe teritoriul altor state. Nu este mai putin adevarat ca, la originea unoa dintre masurile restrictive adoptate de unele state, fata de libertatea de circulatie a cetatenilor români se afla însasi comportamentul necorespunzator al unora dintre compatriotii nostri, care, abuzând de acest drept au comis o serie de fapte reprobabile.

Astfel, exercitarea cu buna credinta a libertatii de circulatie tine în primul rând de gradul de responsabilitate si cultura al individului ca exponent al societatii.

Asa cum practica sociala arata ,,...este greu de a cuceri, dar si mai greu este de a pastra”, în privinta libertatii de circulatie, majoritatea cetatenilor au considerat ca, liberalizarea dreptului de miscare rezolva de la sine toate problemele ce tin de exercitiul acestui drept.

Libertatea de circulatie se particularizeaza dintre celelalte drepturi ale omului, prin faptul ca, implica relatii între state, armonizarea pozitiei acestora privitoare la dreptul de libera circulatie, influentând pozitiv relatiile internationale.

Data fiind profunzimea si compexitatea implicatiilor care decurg din aceasta atitudine fata de un drept fundamental, cum este libertatea de circulatie, tratarea si respectiv exercitarea acestui drept trebuie sa se faca dincolo de ,,conjunctural”, numai în acest mod posibilitatea are sanse sa devina realitate.

În virtutea principiului nediscriminarii statuat în dreptul international, Constitutia României prin consacrarea libertatii de circulatie, nu face nici o dintinctie pe seama cetateniei persoanei care îsi exercita acest drept, asigurând astfel egalitatea între cetateanul român, strain sau apatrid, în concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului si a Pactului International cu privire la drepturile civile si politice.

Reglementarile referitoare la dreptul la libera circulatie vizeaza si caracteristicile noului tip de pasaport instituit în conformitate cu normele Uniunii Europene.

Consiliul Europei a stabilit, conform Regulamentului nr. 2252/2004 pentru emiterea pasapoartelor cu date biometrice, pentru statele membre ale Uniunii Europene, termene pentru introducerea acestora, dupa cum urmeaza:

- 28.08.2006 pentru începerea introducerii în pasapoarte, în format electronic, a datelor personale si imaginii faciale;

- 28.02.2008 pentru introducerea amprentelor digitale în format electronic.

Luând în considerare faptul ca se preconizeaza ca România sa adere la Uniunea Europeana la data de 01.01.2007, este necesar ca pâna la aceasta data sa înceapa emiterea pasapoartelor simple cu date biometrice incluse.

În scopul implementarii noului sistem de pasapoarte simple cu date biometrice incluse, a fost elaborat, în conformitate cu termenele aprobate la nivelul Uniunii Europene, Calendarul de activitati la nivelul structurilor Ministerului Administratiei si Internelor pentru emiterea pasapoartelor simple cu date biometrice incluse.

- S-a elaborat Hotarârea de Guvern privind forma si continutul noilor pasapoarte electronice românesti cu date biometrice incluse.

Culoarea copertei: - Rosu visiniu

Numarul pasaportului: - Perforat prin paginile 1 la 32, inclusiv prin coperta II, iar pe pagina din policarbonat engravat laser

- Datele de identitate ale titularului (numele, prenumele, data si locul nasterii, înaltimea si culoarea ochilor)

- Data si locul depunerii cererii, data valabilitatii, codul numeric personal – C.N.P.

- Fotografia titularului engravata laser si fotografia în umbra realizata prin perforatie cu laser

- Mediu de stocare electronica a datelor biometrice ale persoanei si a unor date personale

- S-a stabilit circuitul documentelor, datelor personale, imaginii faciale si a amprentelor digitale, pentru pasapoartele simple cu date biometrice incluse, de la locul de preluare a cererilor la centrul national de emitere, precum si modalitatile de verificare a acestora.

- S-a stabilit necesarul de echipamente tehnice specifice implementarii noului pasaport simplu cu date biometrice incluse.

- Este în curs de redimensionare, functionala si structurala Directia Generala de Pasapoarte, pentru înfiintarea unei structuri de validare a conformitatii datelor ce se înscriu în toate pasapoartele simple cu date biometrice incluse, la nivelul întregii tari.

- S-au definitivat specificatiile tehnice ale echipamentelor necesare implementarii noilor pasapoarte simple cu date biometrice incluse.

Schema cu nivelele sistemului de emitere a pasaportului cu date biometrice incluse:

ACTIVITATI/ NIVELE	NL	NJ	NC	NP	NU
Depunere cerere si preluare date	SPCLEP MDOC	SPCEEPSJ	DGP
Verificari/Modificari	SPCLEP	SPCEEPSJ	DGP
Aprobarea cererii		SPCEEPSJ	DGP
Validari si verificari în block-list			DGP
Emitere pasaport				CPN
Eliberare pasaport	SPCLEP MDOC	SPCEEPSJ	DGP
Activitati de identificare a persoanei pe baza pasaportului biometric	SPCLEP MDOC	SPCEEPSJ	DGP		IGPF

Responsabilitatea implementarii sistemului de producere a pasaportului cu date biometrice încorporate, a fost încredintata de catre Ministerul Administratiei si Internelor, Regiei Autonome Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.- A.P.P.S.), institutie care a realizat caietul de sarcini în vederea organizarii licitatiei internationale deschisa, ce are ca scop desemnarea unui furnizor unic pentru livrarea diferitelor tipuri de documente securizate, executate în conformitate cu cerintele actuale de securitate ale Uniunii Europene.

Ministerul Administratiei si Internelor si Directia Generala de Pasapoarte sunt interesate de obtinerea unor documente de cea mai buna calitate si cât mai securizate, la cel mai mic pret, indiferent de furnizorul acestora.

Din acest punct de vedere, Ministerul Administratiei si Internelor confirma faptul ca actualul tip de pasaport românesc, ce a fost pus în circulatie în baza Hotarârii Guvernului nr. 460/09.05.2001, este probabil cel mai securizat document de acest fel aflat în circulatie, fapt care poate fi constatat prin compararea cu documentele în uz, din alte state europene.

Consideram ca, dreptul la libera circulatie poate fi analizat sau disecat substantial astfel încât, se poate realiza o analiza pertinenta asupra acestui deziderat de care beneficiaza cetatenii români, precum si a sanctiunilor ce se impun pentru încalcarea sau nerespectarea normelor legale în vigoare, specifice acestui domeniu.

DREPTUL LA LIBERA CIRCULATIE ÎN CONTEXTUL GLOBALIZARII

Culoarea copertei: - Rosu visiniu