Salcia plāngatoare 

a fost odata un copac mān­dru, care īsi īnalta cu tru­fie ramurile spre cer.

Dupa ce Pilat chema pe Isus la judecata si-l asculta, fara sa-i gaseasca vina, el īl dadu pe māna ostasilor, care īl schingiuira.

Ostenii se dusera īn gradina ca sa-si caute nuiele si numaidecāt īsi pusera ochii pe ramurile zvelte ale salciei, care statea īn mijlocul gradinii si din care rupsera o multime.

Salcia nu banuia la ce aveau sa slujeasca ramurile sale. Dar vazu īndata cum Isus fu adus acolo. Ostenii cruzi īi smulsera haina, īl legara de un copac si-l lovira cu nuielele pāna ce tāsni gele.

Isus īndura toate chinurile fara ca din gura lui sa iasa o vorba de jelire. Dar salcia fu cuprinsa de o durere adānca, īi era rusine ca-si oferise ramurile pentru un lucru atāt de rau si nu mai īndraznea sa-si īntinda ramurile catre cerul albas­tru; jelind, ea īsi apleca frunzele si ramurile la pamānt.

Oamenii īncepura de atunci sa planteze salcia pe morminte. Si asa se facu, dintr-o māndrete de copac, salcia aplecata si plāngatoare.