CRAIASA DIN POVESTI

 

          Neguri albe, stralucite

          Naste luna argintie,

          Ea le scoate peste ape,

          Le intinde pe cimpie;

 

          S-adun flori in sezatoare

          De painjen tort sa rumpa,

          Si anina-n haina noptii

          Boabe mari de piatra scumpa.

 

          Linga lac, pe care norii

          Au urzit o umbra fina,

          Rupta de miscari de valuri

          Ca de bulgari de lumina,

 

          Dindu-si trestia-ntr-o parte,

          Sta copila lin plecata,

          Trandafiri arunca rosii

          Peste unda fermecata.

 

          Ca sa vad-un chip, se uita

          Cum alearga apa-n cercuri,

          Caci vrajit de mult e lacul

          De-un cuvint al sfintei Miercuri:

 

          Ca sa iasa chipu-n fata,

          Trandafiri arunca tineri,

          Caci vrajiti sunt trandafirii

          De-un cuvint al sfintei Vineri.

 

          Ea se uita... Paru-i galben,

          Fata ei lucesc in luna,

          Iar in ochii ei albastri

          Toate basmele s-aduna.

 

                    (1876, 1 septembrie)