Natura moartă şi subiectele sportive
În continuare vă vom prezenta alte câteva genuri fotografice: fotografia sportivă şi natura moartă. Vom încerca să descriem mai în detaliu aceste genuri, ca să puteţi să vă ocupaţi şi singuri de ele, dar vă reamintim, înainte de toate, că cel mai bun profesor în arta fotografiei este practica, de aceea este bine să continuaţi să faceţi cât mai multe fotografii.
Fotografierea subiectelor sportive
Fotografierea subiectelor sportive necesită nu
doar desprinderi tehnice din partea fotografului, ci şi cunoaşterea
principalelor sporturi, a caracteristicilor jocurilor sportive şi a regulilor
acestora. Doar aşa pot fi surprinse cele mai importante momente dintr-o
competiţie sportivă şi pot fi evitate greşelile de fotografiere. Să urmărim mai în detaliu care sunt
condiţiile care trebuie îndeplinite pentru fotografierea subiectelor sportive.
Ştim că aparatele de fotografiat cu control automat al expunerii sunt destinate
multor tipuri de fotografii. Dacă v-aţi hotărât să vă ocupaţi de fotografia
sportivă este bine să ştiţi că aparatul pe care îl folosiţi trebuie să răspundă
celor mai înalte exigenţe. Subiectele sportive care presupun viteze foarte mari
implică folosirea unor expuneri corespunzătoare vitezei sporturilor respective.
De exemplu, pe traseul din Monte Carlo un automobil de Formula 1 are o viteză foarte mare, de aceea expunerea trebuie să fie fixată în intervalul 1/125-1/250 sec. Cu alte cuvinte, dacă alegem o expunere de 1/160 sau mai mare, automobilul se va vedea neclar. Cu cât obiectul fotografiat este mai indepărtat de aparat, cu atât expunerea poate fi mai lungă şi invers. Iată de ce, la fotografierea unuia şi a aceluiaşi obiect cu două obiective cu distanţă focală diferită, trebuie să stabiliţi expuneri diferite. Un obiectiv cu distanţă focală lungă redă imaginea la scară mare, de aceea există o expunere mai scurtă decât la obiectivul superangular.
În ceea ce priveşte obiectivele pe care
le vom folosi, ele sunt în mare măsură determinate de genul de sport pe care
vrem să-l folosim.
Dacă urmăriţi de la tribună un meci de
volei desfăşurat în sală, puteţi folosi un obiectiv normal.
Cel mai bine este să aveti în dotare un
obiectiv transfocator, în acest caz puteţi surprinde momentele principale dacă
stabiliţi obiectivul spre teleobiectiv. Dacă lucraţi cu un obiectiv
transfocator sau cu un teleobiectiv, trebuie să luaţi în calcul şi
luminozitatea sa. Mai mult, cu cât distanţa focală este mai mare, cu atât mai
mare devine probabilitatea de neclaritate a fotografiilor din cauza mişcărilor aparatului de fotografiat; aşadar, este mai bine să faceţi
fotografii cu expuneri scurte pe un film de sensibilitate mare.
Fotografierea automobilelor aflate în
cursă poate fi făcută prin două metode: cu ajutorul unui aparat de fotografiat
ţinut într-o poziţie nemişcat sau prin „fotografierea prin urmărire”.
În primul caz, fotografierea se face cu
aparatul nemişcat. Din cauza vitezei mari de deplasare a obiectului, se fixează
un timp de expunere destul de mic si diafragma corespunzătoare acestuia.
Încercaţi să faceţi cea mai bună alegere, deoarece, în funcţie de ele, se
modifică şi profunzimea de câmp. Dacă, în acest caz, preferaţi o expunere mai
mare, puteţi obţine o gama mai mare de profunzimi de câmp, dar obiectele aflate
într-o mişcare rapidă nu vor fi redate cu claritate. Această metodă vă permite
să amplificaţi efectul de mişcare, dar dezavantajul constă în faptul că, din cauza
imaginii mişcate a obiectului principal, se pierd şi detaliile acestuia, ceea
ce nu este întodeauna de dorit.
A doua metodă, numită „fotografierea cu urmărire”, vă permite să redaţi un obiect clar pe un fond nemişcat. Printr-o astfel de metodă, încercaţi să menţineţi în acelaşi loc al cadrului obiectul aflat în mişcare, rotind aparatul în direcţia de deplasare a acestuia. Astfel, obiectul fotografiat se va vedea clar şi nemişcat, iar roţile aflate în mişcare vor da senzaţia de viteză. Evident, planul secund iese neclar şi mişcat.
Special pentru acest tip de fotografii există aşa-zisele vizoare pentru fotografii sportive, nişte cadre care se fixează pe aparat pentru a urmări cu uşurinţă obiectul fotografiat. Pentru a aplica această metodă, puteţi folosi un obiectiv standard sau unul cu unghi mare de deschidere. Nu fixaţi o deschidere prea mare a diafragmei.
Lampa fulger (blitzul)
Lampa fulger nu este prea utilă la
fotografierea subiectelor sportive, deoarece distanţa până la obiectul
fotografiat este prea mare pentru lămpile fulger obişnuite. Ideea că un blitz
asigură o distanţă de iluminare de maxim 10 m nu este valabilă pentru
fotografierea într-o sală de sport şi, cu atât mai mult în aer liber. Confuzia
apare deoarece la determinarea distanţei maxime de iluminare se considera că la
2,5 m deasupra capuli există un plafon alb care nu împrăştie lumina în toate
direcţiile, ci o reflecta şi o orientează înspre obiectul fotografiat.
La folosirea unui blitz, dacă distanţa până la obiectul fotografiat nu este prea mare, orice mişcare se vede „îngheţată”. Dacă vă aflaţi la o distanţă mică de obiect puteţi folosi un blitz, spre exemplu când fotografiaţi un jucător de volei care respinge mingea printr-o lovitură rapidă într-un salt înalt deasupra plasei.
Lumina dirijată
Sporturile statice, precum biliardul sau şahul, nu sunt un subiect tocmai potrivit pentru iluminarea cu ajutorul unei lămpi fulger. Încordarea luptei dintre cei doi jucători poate fi mult mai bine redată cu ajutorul unei lumini dirijate, lumină concentrată în principal catre masa de joc. Pentru a alege lumina corespunzătoare trebuie să măsuraţi expunerea prin metoda determinării locale sau punctuale în zona central luminată a obiectului fotografiat. Lumina dirijată către jucători şi limitată pe o anumită suprafaţă poate fi expusă corect doar la măsurări exacte. Cu cât contrastul de iluminare a obiectului fotografiat este mai mare, cu atât mai exact trebuie făcută expunerea. Încă un motiv pentru a nu folosi blitzul la astfel de sporturi care presupun o concentrare intelectuală este faptul că puteţi distrage atenţia jucătorilor, deranjând duelul dintre aceştia
