ISTORIA VIETII PRIVATE

vol 1, vol 2, vol 4, vol 5, vol 6

Istoria

Vietii private

DE LA IMPERIUL ROMAN LA ANUL O MIE

Volumul I

Excelenta idee de a oferi marelui pu¬blic o istorie a vietii private, îi apartine lui Michel Winock. Philippe Aries a adoptat-o si a pornit lucrarea. Munca pe care am depus-o timp de cîtiva ani împreuna cu el si apoi, din nefericire, fara el, deplîngind brusca sa dis¬paritie, se cuvine a fi dedicata amintirii aces¬tui istoric generos care a îndrumat cu eleganta si deplina libertate, cu spontaneitatea intuitii¬lor lui patrunzatoare, cercetari ale caror roade si îndrazneala sînt prea bine cunoscute; el a fost primul care, avîntîndu-se în unele sectoare, aparent de nepatruns, ale istoriei moderne, a deschis drumul, îndemnînd si pe alti pionieri sa-l parcurga, spre a întelege mai limpede copi¬laria, viata de familie, moartea, asa cum apareau în Europa, în secolele al XVII-lea si al XVIII-lea. Elanul lui Aries, cutezanta sa, cu atît mai vie cu cit el nu era prizonierul rutinelor uni¬versitare, explica faptul ca noi nu ne-am des¬curajat; calauziti de gîndul sau si de sfaturile date de el noua, medievistilor, în timpul în-trunirilor pregatitoare ale colocviului care, în septembrie 1980, ne-a reunit la Senanque, pre¬cum si cu prilejul celui condus de el la Berlin, ultima etapa a itinerarului sau stiintific, ne-am încumetat sa ducem lucrarea la bun sfîrsit.

Parcursul era, într-adevar, din cele mai pe¬riculoase. Ne aflam pe un teren neumblat. Nu existau înaintasi care sa fi ales sau, cel putin, reperat materialele anchetei. La prima vedere, acestea sînt numeroase, dar împrastiate în toa¬te partile. Ne vedeam siliti sa strapungem ici-colo maracinisul, sa jalonam terenul; aidoma ar¬heologilor care, pe o suprafata neexplorata, ale carei bogatii o cunosc, dar mult prea vasta pen¬tru a fi cercetata sistematic pe toata întinderea ei, se multumesc sa sape doar cîteva transee de reperaj, puteam doar sonda teritoriul, fara a nutri iluzia de a scoate la iveala ansambluri în¬tregi. Constrlnsi sa bîjbiim, ne-am resemnat, de la bun începui, sa oferim cititorilor nu un bi¬lant, ci un program de cercetare. Expunerile ce le vom citi sînt mai degraba întrebari decît ras¬punsuri. Speram ca vor stimula curiozitatea si vor incita pe alti cercetatori sa duca munca mai departe, sa desteleneasca noi parcele, sa deblo¬cheze în adlncime pe cele superficial curatate de noi.

Dar iata ca s-a n-zi un alt obstacol, mai putin aparent, dar mai dur. Hotarîsem sa cer¬cetam toata istoria civilizatiei apusene pe du¬rata cea mai lunga a ei. De-a lungul a mai mult de doua milenii, de la nord la miazazi, printre numeroase provincii cu moravuri si modalitati de viata cît se poate de diferite, trebuia sa apli¬cam un concept: cel de „viata privata"; stiam prea bine ca, sub forma care'ne este familiara, el s-a constituit de fapt foarte recent, în secolul al XlX-lea, în cîteva regiuni ale Europei. în ce mod sa-i schitam preistoria? Cum sa definim, urmarindu-i variatiile, realitatile pe care le-a acoperit de-a lungul timpului? Se cuvenea sa precizam clar subiectul si, studiind — pentru a cita oara? ~ viata de toate zilele, sa nu ne ratacim si, vorbind, de pilda, de locuinta, sa nu descriem dormitorul, patul; sa nu alunecam spre o istorie a individualismului, ba chiar a intimitatii.

Am pornit asadar de la un fapt evident: din-wtdeauna si pretutindeni în vocabular s-a ex¬primat contrastul, limpede perceput de bunul-simt, care opune sectorului public — deschis întregului popor si supus autoritatii magistra-tilor — viata privata. O arie deosebita, net de¬limitata, este atribuita acelei parti a existentei calificate de toate limbile drept privata, o zona de imunitate în care omul sa se retraga, sa se reculeaga; unde fiecare poate depune armele si mijloacele de aparare cu care gaseste de cuvi¬inta sa se asigure atunci cînd se avînta în pu¬blic; unde se destinde, se „face comod", elibe¬rat de carapacea de ostentatie care îl ocroteste în lumea dinafara. Locul acesta este de ordin fa-miliar. Domestic. Este si locul tainei. în aria privata, omul pastreaza ce are el mai de pret, ce nu este decît al lui, ceea ce nu-l priveste pe altul, ceea ce nu are voie sa divulge, sa arate, deoarece este prea deosebit de aparentele pe care onoarea cere sa le salvgardeze în public.

înscrisa în mod firesc în casa, în locuinta, zavorita, împrejmuita, viata privata apare deci ca zidita. Totusi, de o parte si de alta a acestui „zid", a carui integritate a fost atît de aprig aparata de burgheziile secolului al XlX-lea, se dau neîncetat lupte. Spre afara puterea particu¬lara se vede silita sa faca mereu fata asalturi¬lor puterii publice. De cealalta parte a bari¬cadei ea trebuie sa comprime nazuintele indi¬viduale spre independenta, întrucît incinta ada¬posteste un grup, o formatie sociala complexa în sinul careia inegalitatile, contradictiile par a-si atinge culmea, puterea barbatilor lovin-du-se, mai crunt decît în lumea dinafara, de cea a femeilor, puterea batrînilor de cea a ti¬nerilor, puterea stapînilor de neascultarea servi¬torilor.

De la Evul Mediu încoace, tot dinamismul culturii noastre nu a încetat sa ascuta acest dublu conflict. Statul întarindu-se, infiltrarile lui s-au facut tot mai agresive si adinei, în timp ce deschiderea initiativelor economice, na¬ruirea ritualurilor colective, interiorizarea ati¬tudinilor religioase tindeau catre o promovare, o eliberare a persoanei si contribuiau sa conso-lideze, departe de familie si de casa, alte grupuri de convietuire, dwersijicind astfel aria pri¬vata, încetul cu încetul, mai întii în orase si tîrguri, aceasta arie, în ceea ce priveste bar¬batul, s-a împartit în trei: casa, unde femeia traia izolata; arii de activitate, de asemeni in¬tegrate vietii private (atelierul, pravalia, biroul, uzina); locuri închise, prielnice complicitatilor si relaxarii masculine, ca, de pilda, cafeneaua sau clubul.

Aceste volume îsi propun sa ne îngaduie sa percepem modificarile, încete sau pripite, care, de-a lungul veacurilor, au afectat notiu¬nea si aspectele vietii private. Într-adevar, aceasta îsi transforma trasaturile necontenit. La fiecare etapa „unele provin dintr-un trecut în¬departat", nota Philippe Aries într-unui din do-cumentele sale de lucru ce ni le-a lasat. Altele, adauga el, „mai recente, sînt menite sa evolueze, fie dezvoltîndu-se, fie esuînd sau modificîn-du-se pîna la a deveni de nerecunoscut'1. Mai bine informat despre o astfel de mobilitate ce îngemaneaza mereu continuitatea si inovarea, cititorul nu se va simti atît de dezorientat fata de evolutia care continua sa se desfasoare sub ochii lui si al carei ritm accelerat îl tulbura mai mult sau mai putin. Nu vede el cum se des¬trama, între casa si locul lui de munca, spa¬tiile intermediare ale sociabilitatii private? Nu asista oare la disparitia rapida si rascolitoare a deosebirii dintre masculin si feminin, pe care istoria ne-o arata ca intim legata de deo¬sebirea dintre exterior si interior, public si privat? Nu-si da oare seama ca devine urgent sa se straduiasca sa salvgardeze esenta însasi a persoanei, deoarece progresul fulgerator al teh¬nicilor, distrugînd ultimele ziduri de aparare ale vietii private, dezvolta formule de control ale statului care, daca s-ar slabi vigilenta noastra, ar preface foarte repede individul într-un sim¬plu numar în sinul unei uriase si înfricosatoare banci de date?