Ultimele 3 zile ale lui Ceausescu

click  pt carte

La trei luni de la executia cuplului dictatorial, cei doi ofiteri ai armatei care au avut misiunea de a-i pazi in unitatea de la Targoviste dezvaluie intr-o discutie purtata cu directorul de atunci al Muzeului Militar, comandor Jipa Rotaru, ce au vorbit cu fostii sefi ai statului. Jurnalul National face pentru prima oara public transcriptul inregistrarii realizate la inceputul anului 1990.

Ceausescu: ,,Ma, da’ nu am facut nimic bine?"

La trei luni de la executia familiei Ceausescu, cei doi ofiteri ai Armatei Romane, care au avut ca misiune paza minut cu minut in unitatea militara de la Targoviste a dictatorilor, au povestit ce s-a intamplat in acele zile directorului Muzeului Militar, comandor Jipa Rotaru. La 15 ani de atunci, inregistrarea convorbirii celor trei militari este pentru prima oara facuta publica.

GABRIEL BURLACU

Locotenent colonel Ion Mares spune: In decembrie ’89 ma aflam in concediu de odihna pe anul respectiv. La ora 16:00, m-a sunat seful de stat major al unitatii, domnul colonel Moraru Aurel, care tinea loc la comanda unitatii si m-a anuntat ca avem alarma de lupta partiala. In prima faza, in primul moment, am crezut ca este o gluma. Insistand, mi-a confirmat ca nu este nimic de glumit si ca atare sa trec la executarea sarcinilor care ne reveneau in asemenea situatii. Ajuns la cazarma, am trecut impreuna cu dansul la pregatirea unitatii pentru indeplinirea unei misiuni, s-au prezentat armele. In calitate de secretar de partid am trecut imediat la discutii pe grupuri intre cadre si militari in termen, incercand sa le retin atentia ca acest gen de alarma de lupta partiala spune foarte mult privind evenimentele la care suntem chemati sa participam. As vrea sa fac precizarea ca aveam foarte putine date despre evenimentele care se petrecusera la Timisoara, chiar foarte putine. Cativa dintre colegi ascultasera posturile de radio straine, in mod deosebit Europa Libera si Vocea Americii, si aveam unele informatii date de aceste posturi ascultate de ei. Evenimentele s-au derulat in mod normal, am reusit sa aducem toate cadrele in cazarma, am pregatit unitatea pentru indeplinirea unei misiuni de lupta, avand in vedere ca specificul nostru – artileria aeriana – presupune si primul element care intra in lupta, intrucat aviatia inamica este cea care strapunge prima granitele tarii. Fara sa primim prea multe date, am ramas in aceasta stare de incertitudine pana la data de 21, cand s-a prezentat in unitate colonelul Dumitriu, care ne-a facut o trecere in revista a evenimentelor care s-au petrecut la Timisoara.