PARINTII LATINI SI FILOZOFIA

click  pt carte

Literatura crestina latina a început la Roma, dar, chiar si la Roma, scrii¬torii de limba greaca au avut întîietate. Iustin, Tatian, Hipolit au predat la Roma, iar Athenagoras se adresa în greceste împaratului Marc Aureliu, care, la rîndul lui, scria în greaca. Pentru a gasi echivalentul latinesc al unor ase¬menea opere, trebuie sa asteptam sfirsitul secolului al Il-lea si începutul celui de-al III-lea. Folosirea latinei ca limba literara crestina va fi definitiv stabilita abia pe la mijlocul secolului al III-lea, cînd ea va înlocui greaca ca limba liturgica a comunitatii crestine din Roma. 

I. — DE LA APOLOGETI LA SFÎNTUL AMBROZIE

Tertulian este primul si cel mai mare nume al acestei prime apologetici crestine de limba latina. Este si primul din familia marilor africani. S-a nascut pe la 160, la Cartagina, unde s-a convertit la crestinism în jurul anului 190 si a fost hirotonit; a luptat, prin cuvînt si prin scrieri, pentru a-si apara cre¬dinta, dar s-a lasat putin cîte putin atras de montanism, la care a aderat în 213. De atunci, talentul sau s-a întors împotriva crestinismului, pe care l-a criticat, cu aceeasi asprime, din perspectiva morala. Acest mare nelinistit nu s-a oprit aici. Nemultumit de montanism, si-a alcatuit, în cele din urma, o secta întemeiata pe propria doctrina. Desi a murit în jurul anului 240, comu¬nitatea care se prevala de numele lui i-a supravietuit. Tertulianistii mai aveau înca biserica în Cartagina pe vremea lui Augustin, care a avut bucuria sa-i împace cu dreapta credinta.                             .—

Pentru istoria filozofiei, cele mai interesante opere ale lui Tertulian sînt Apologeticul (Apologeticum), Prescriptia contra Ereticilor (De praescriptione haereticorum) si tratatul Despre suflet (De animaljte altfel, Tertulian lamu¬reste mai degraba ca jurist decît ca filozof problema dreptului exclusiv al crestinilor de a interpreta Scripturile. Potrivit legii romane, orice persoana care a folosit un bun o perioada suficienta de timp se putea socoti proprietarul lui legal. Daca cineva îi contesta proprietatea, ea îi putea opune ca baza legala

DE LA APOLOGETI LA SFÎNTUL AMBROZIE

dreptul de prescriptie: longae praescriptionis possesio1. Aplicînd aceasta re¬gula la Sfintele Scripturi, Tertulian respinge pretentiile gnosticilor de a le in¬terpreta. Primite si comentate de crestini chiar de la începuturi, Scripturile apartin acestora de drept; daca au pretentia sa le foloseasca, gnosticii pot fi declarati exclusi prin actul prescrierii. Tertulian a readus deci imediat proble¬ma în domeniul traditiei. Aceste argumente masive sînt caracteristice pentru stilul sau, facut mai mult din forta si siretenie, decît din profunzime adevarata. Apologetica crestina de limba latina a început prin a-si avea propriul Tatian. într-adevar, Tertulian întelege crestinismul ca pe un întreg, care se impune indivizilor ca simpla credinta. Fiecare crestin trebuie sa accepte aceasta cre¬dinta ca atare, fara sa pretinda o selectie si cu atît mai putin sa o judece. Interpretarile metafizice ale gnosticilor sînt deci de neacceptat, desi se bazea¬za pe ratiune, sau poate tocmai de aceea^Esti crestin prin credinta în cuvîntul lui Cristos, si în nici un altul în afara de al sau) Sa repetam, împreuna cu Sfîntul Pavel: „Chiar daca noi sau un înger din cer v-ar vesti alta Evanghelie decît aceea pe care v-am vestit-o — sa fie anatema!" (Gal. 1, 8). Credinta este deci o regula inflexibila (regula fidei2) si este de ajuns.

Rezolvînd chestiunea în acest fel, Tertulian se angajeaza într-o atitudine de opozitie radicala fata de filozofie. Pe care, nu fara clarviziune, de altfel, o face raspunzatoare' de înmultirea sectelor gnostice.] Asa cum Profetii sînt patriarhii crestinilor, filozofii sînt patriarhii ereticilor. Nici Platon si nici ma¬car Socrate nu fac exceptie de la aceasta regula. Este, de altminteri, de ajuns sa observi faptele, ca sa întelegi în ce masura se arata credinta-superioara în fata filozofiei. Daca are credinta, crestinul cel mai nestiutor de carte l-a gasit deja pe Dumnezeu, vorbeste despre natura si lucrarile lui si raspunde fara sa sovaie la orice întrebare legata de acestea, în vreme ce Platon însusi ne învata ca nu este usor sa-l descoperi pe fauritorul universului si nici, cînd l-ai gasit, sa-l faci cunoscut. Este adevarat ca unii filozofi sînt, uneori, purtatorii unei învataturi care seamana cu credinta crestina, dar asta din întîmplare. Sînt niste orbi norocosi, asemenea marinarilor batuti de furtuna care gasesc orbecaind intrarea în port, dar nu sînt un exemplu de urmat.

Antifilozofismul lui Tertulian si-a gasit formularea cea mai cunoscuta atunci cînd a evoluat în antirationalism>Nu era nimic original în a spune ca dogma Mîntuirii este de nepatruns pentru ratiune: Sfîntul Pavel observase deja ca taina crucii, prilej de sminteala pentru iudei, este o nebunie pentru întelep¬ciunea greaca (/ Cor. 1, 18-25). Accentuînd ideea, Tertulian s-a lasat purtat de efecte oratorice al caror ecou se mai aude si astazi. „Fiul Domnului a fost rastignit, si nu mi-e rusine de acest lucru, pentru ca trebuie sa ne fie rusine. Si este cu totul vrednic de crezare ca Fiul Domnului a murit, pentru ca este absurd. Si este sigur ca a înviat dupa ce a fost pus în mormînt, pentru ca e cu neputinta."