JACQUES DE GOLF

CIVILIZATIA OCCIDENTULUI MEDIEVAL

click  pt carte

Acum cinci ani aparea în colectia „Marile civilizatii ale lumii", editata de casa Arthaud din Paris, Civilizatia occidentului medieval, de profesorul Jacques Le Goff. Succesul acestei carti a fost dintr-odata rasunator, si el nu era datorat decît într-o mica masura hainei tipografice impecabile sau bogatiei si calitatii exceptionale a ilustratiei. O gîndire puternica si nuan¬tata în acelasi timp, o viziune plastica si colorata a umanitatii medievale si remarcabilele daruri de scriitor ale lui Jacques Le Goff s-au îmbinat în chip iericit pentru a da unui studiu de mare eruditie calitatile unei scrieri de larga circulatie. Aceasta a facut ca, raspîndirii rapide a cartii peste hotarele Fran¬tei în limba ei originala, sa-i urmeze la scurt interval traduceri în limbi stra¬ine, între care se înscrie si aceea pe care o prezentam acum cititorului român.

Jacques Le Goff face parte din generatia istoricilor francezi care s-au afir¬mat în cursul ultimelor doua decenii. Format în disciplina stiintifica rigu¬roasa a Scolii normale superioare din Paris, fost membru al Scolii franceze de la Roma, Jacques Le Goff este profesor (director de studii) la Scoala prac¬tica de înalte studii, institutie universitara consacrata initierii în cercetarea stiintifica. Daca articolele sale de specialitate l-au facut repede cunoscut în cercurile medievistilor, o notorietate mai larga i-au procurat-o doua carti aparute în 1956 si 1957 si intitulate, cea dintîi, Negustori si bancheri din Evul Mediu (Paris, Presses Universitaires de France), iar cea de a doua, Intelectualii în Evul Mediu (Paris, Editions du Seuil). Amîndoua erau lu¬crari de mici proportii, dar de o mare densitate de idei si capacitate de sin¬teza. In 1932, cînd Jacques Le Goff pusese pe santier, în seminarul sau de la „Hautes Etudes" cartea de fata, el oferea publicului o noua scriere de un caracter si mai general — Evul Mediu, aparut în editura Bordas.

Evocarea acestor lucrari a cautat sa puna în lumina nu numai tendinta timpurie a acestui istoric catre tratarile sintetice si modelarea unor mari tablouri de viata istorica, ce avea sa-l duca în chip firesc catre actul de curaj de a-si asuma sarcina unei opere de evocare a civilizatiei Occidentului me¬dieval în ansamblul ei, dar si varietatea interesului sau stiintific, îndreptat deopotriva spre zone ale vietii sociale aparent cel putin atît de diferite ca aceea a oamenilor de afaceri si a celor consacrati activitatilor intelectuale. In fapt, Jacques Le Goff apartine unei scoli istorice care, reluînd cu alte me¬tode idealul lui Michelet de „înviere integrala a vietii", tinde catre o istorie globala a societatilor umane, care sa lumineze omul social în totalitatea manifestarilor sale, de la cele de caracter economic pîna la formele vietii mentale si afective, ca si în legaturile lui de permanenta interdependenta cu mediul fizic si biologic înconjurator. Este vorba de acea larga grupare de is¬torici—de tendinte individuale si de preocupari de altfel diferite — din jurul revistei „Annales. Economies. Socie'te's. Civilisations" condusa azi de unul din maestrii cu mai multa autoritate ai istoriografiei franceze, Fernand Braudel, dar a carei întemeiere, sub titlul de „Annales d'histoire e"conomi-que et sociale", dateaza din 1929 si este datorata lui Marc Bloch si Lucien Febvre, cele doua spirite care au contribuit mai mult la înnoirea gîndirii is¬torice în Franta între cele doua razboaie mondiale, exercitînd de altminteri o puternica influenta si în afara hotarelor acestei tari. De atunci, revista „Annales" a stiut sa se mentina, printr-o permanenta înnoire, în care trebuie vazuta si o forma de fidelitate fata de spiritul întemeietorilor, la avangarda cercetarilor istorice franceze, promovînd largirea investigatiei în zone ra¬mase înca în umbra si folosirea de catre istoric a progreselor obtinute în dis¬cipline învecinate, cum sînt, de pilda, sociologia, etnologia, economia poli¬tica sau psihologia sociala. Legat prin însasi formatia sa de acest curent de cercetare deschisa, Jacques Le Goff a fost chemat în 1967 sa ia loc în comi¬tetul de directie al revistei „Annales."

Civilizatia Occidentului medieval: cei trei termeni care compun titlul car¬tii lui Jacques Le Goff indica în linii mari epoca, teritoriul si materia carora le este ea dedicata. Dar partea din evul mediu asupra careia staruie cerce¬tarea este perioada care merge de la sfîrsitul veacului al X-lea pîna la înce¬putul celui de al XlV-lea, din momentul deci cînd societatea feudala apare constituita si pîna cînd ea intra în criza veacului al XlV-lea. Fixarea înla-untrul epocii medievale a acestor limite cronologice este justificata prin aceea ca acum pot fi surprinse în deplina lor afirmare, si înainte de a suferi alterari esentiale, caracterele specifice ale noii civilizatii. Desi rastimpul ales cunoaste la rîndul sau puternice transformari, el pastreaza destule ele¬mente de permanenta ca sa îngaduie o tratare unîtara. Fixîndu-si astfel aten¬tia asupra a ceea ce constituie inima însasi a evului mediu, Jacques Le Goff va trata lunga gestatie a veacurilor V-X ca pe o introducere — în multe pri¬vinte larga de altminteri —, iar asupra secolelor ce urmeaza, al XlV-lea si al XV-lea, cu care pentru D-sa se încheie evul mediu, se multumeste sa des¬chida doar unele perspective.

Cel de al doilea termen — Occidentul — este departe de a reprezenta o sim¬pla notiune geografica, greu de definit, de altminteri, chiar si ca atare. în folosirea care i se da, avem a face mai curînd cu un termen de istoria civili¬zatiei, strîns legat de ideea de crestinatate. Occidentul apare în cartea lui Le Goff ca regiunea din Europa medievala care se afla sub dominatia ideo-logica si spirituala a bisericii catolice. De aceea îl vedem cuprinzînd, ala¬turi de Ungaria si Cehia, Polonia si partea catolica a Iugoslaviei de azi. In-launtrul acestui vast teritoriu, care oricum depaseste limitele geografice ale Occidentului, societatea care s-a dezvoltat, feudala în structura ei, ceea ce-i conferea unitatea sa profunda, s-a considerat pe sine ca formînd un corp solidar, legat de împartasirea acelorasi credinte religioase. Acest corp îsi da numele de crestinatate, diferentiindu-se astfel, pe baza adoptarii catoli¬cismului roman, nu numai de adeptii altor religii, dar si de crestinatâtile rasaritene, considerate ca schismatice, ceea ce nu împiedica de altminteri existenta, alaturi de acest sens restrîns al termenului, si a unui sens mai larg, care cuprindea ansamblul popoarelor crestine. In fapt, ca unitate de actiune si de organizare, crestinatatea, asa cum constata însusi Le Goff în dictionarul sau, „a ramas un ideal, n-a existat niciodata..." Totusi, D-sa fo¬loseste termenul, în acest sens restrîns, chiar în titlul unor capitole, si aceasta nu din simpla aderare la o terminologie devenita traditionala în Apus, si cu atît mai putin din tendinte apologetice, care-i sînt straine, ci din dorinta de a-i reaseza pe oamenii evului mediu în intimitatea propriei lor viziuni. Nu mai putin, ceea ce într-un anumit sens poate fi considerat ca un procedeu stilistic, izbeste de multe ori pe cititor.