GEORGES DUBY

EVUL MEDIU MASCULIN

DESPRE DRAGOSTE SL ALTE ESEURI

click  pt carte

CASATORIA ÎN SOCIETATEA EVULUI MEDIU TIMPURIU

Ca toate organismele vii, societatile omenesti poarta în ele o pulsiune fundamentala care le incita sa-si perpetueze existenta, sa se repro¬duca în cadrul unor structuri stabile. Perma¬nenta acestor structuri este, în societatile ome-nesti, instituita deopotriva de natura si de cul¬tura. Ceea ce intereseaza, într-adevar, este nu numai reproducerea indivizilor, ci mai mult aceea a sistemului cultural care îi aduna pe acestia si care ordona relatiile lor. La pre¬scriptiile codului genetic individual, se adauga deci cele ale unui cod de comportament co¬lectiv, ale unui ansamblu de reguli care s-ar vrea ele însele de neînvins si care înteleg sa defineasca în primul rînd statutul respectiv al masculinului si femininului, sa împarta în¬tre cele doua sexe puterea si functiile, sa con¬troleze apoi aceste evenimente fortuite care sînt nasterile, sa substituie filiatiei materne, singura evidenta, filiatia paterna, sa desem¬neze, în sfîrsit, printre toate acuplarile posi¬bile pe cele legitime, întelegem pe cele care sînt singurele considerate ca susceptibile sa asigure în mod convenabil reproducerea gru¬pului — pe scurt, reguli al caror obiect este, bineînteles, sa instituie un cuplu, sa oficiali-2eze confluenta dintre ,,sîngele" a doua fiinte, dar  mai  ales  sa  organizeze,  dincolo  de  con-junctia celulelor a doua persoane, pe cea a doua celule sociale, a doua „case", cu scopul de a fi zamislita o celula de forma asemana¬toare. Sistemul cultural despre care vorbesc este sistemul de rudenie, codul despre care vorbesc este codul matrimonial. în centrul a-cestor mecanisme de reglare, a caror functie sociala este primordiala, se situeaza într-ade¬var casatoria.

Reglare, oficializare, control, codificare : in-stitutia matrimoniala se afla, prin însasi pozi¬tia sa si prin rolul pe care si-1 asuma, închisa într-o armatura severa de ritualuri si inter¬dictii — de ritualuri, pentru ca este vorba de a publica, vreau sa spun de a face public si prin aceasta de a socializa, de a legaliza un act privat, de interdictii, pentru ca este vorba de a trasa granita dintre norma si marginalitate, licit si ilicit, pur si impur. Pe de o parte, aceste interdictii, aceste ritualuri tin de do¬meniul profanului. Pe de alta parte, ele tin de religie, pentru ca prin copulatio usa se întredeschide spre domeniul tenebros, mis¬terios, înfricosator al sexualitatii si al pro¬crearii, adica spre tarîmul sacrului. Casatoria se situeaza, în consecinta, la rascrucea celor doua ordini, cea naturala si cea supranaturala. în multe societati, si în special în societatea evului mediu timpuriu, casatoria este guver¬nata de doua puteri distincte, pe jumatate con¬jugate, pe jumatate concurente, de doua sis¬teme de reglare care nu actioneaza întotdeauna în concordanta, dar care —¦ atît unul cît si celalalt — pretind ca întemniteaza riguros ca¬satoria în drept si în ceremonial.

Fermitatea acestui învelis juridic si liturgic, vivacitatea comentariilor pe care le-a inspirat, dezvoltarea reflectiilor ideologice care au în-cercat sa-i justifice rigorile fac ca institutia ma-trimoniala sa se preteze mult mai bine decît o multime de alte fapte sociale la observatia is-toricilor crestinatatii medievale. Ei pot sa o se-sizeze, sl înca foarte devreme, prin interme¬diul unor texte explicite. Dar acest avantaj are. reversul sau. Medievistul,' a carui, pozitie este deja mult mai putin sigura decît. ceâ'a etnologilor care analizeaza societatile exotice si chiar decît aceea a istoricilor antichitatii, de-oarece, cultura pe care el o studiaza este în mare masura propria sa cultura, pentru ca îi este greu sa ia fata de ea distanta necesara si pentru ca, în ciuda vointei sale, el ramîne pri¬zonierul unui ritual si al unui sistem de valori care nu sînt în mod esential diferite de cele pe care le examineaza si pe care ai- dori sa le demistifice, nu reuseste sa ajunga cu usurinta, în ceea ce priveste casatoria, decît la înveli¬sul acesteia, la aparentele sale exterioare, pu¬blice, formale. Din ceea ce umple aceasta co¬chilie, în particular, în viata de toate zilele, totul sau aproape totul îi scapa.

Mi se pare deci necesara, ca o reamintire a metodei, punerea clara în evidenta a celor doua pericole care ameninta încercarile noas¬tre de elucidare, a celor doua deviatii pe care natura surselor ar risca sa le provoace pe par¬cursul cercetarilor, daca nu am fi atenti la ele. Istoricul ar comite prima dintre aceste doua erori de perspectiva daca ar ramîne, tocmai, la enunturile normative, la termenii regula-mentelor, la formularile actelor juridice, daca s-ar încrede în ceea ce spun cuvintele, daca ar crede ca ele au guvernat, în mod efectiv, comportamentul oamenilor. Sa nu uitam nici-odata ca orice prevedere a legii sau a moralei constituie un clement între altele al unei constructii ideologice edificate pentru a jus-tifica anumite actiuni si — într-o oarecare ma-sura —¦ pentru a le masca, ca, sub aceasta aco-perire unde se pastreaza buna constiinta, ori¬ce regula este mai mult sau mai putin încal¬cata si ca între teorie si practica exista o mar¬ja a carei întindere istoricul, ca si sociologul, dar  mult mai  anevoios  decît  acesta,  trebuie

sa-si dea osteneala sa o sesizeze. Ecranul pe care îl fac formulele poate însela, de altfel, într-un mod mai insidios. Iau exemplul aces¬tor acte de donatie sau de vînzare în care, în cursul secolului al Xll-lea, în anumite provin¬cii, este mentionata din ce în ce mai frecvent si sotia alaturi de barbatul ei. Trebuie sa ve¬dem oare aici semnul unei promovari efective a femeii, al unei relaxari în controlul exerci¬tat de barbati în cadrul menajului, pe scurt al victoriei progresive a principiului de egalitate între soti, principiu pe care Biserica, tocmai în acel timp, ¦ se straduia sa-1 impuna ? Nu trebuie mai curînd sa consideram ca, fiind vorba de drepturi asupra bunurilor sau asupra unei mosteniri, se cere ca sotia sa intervina nu atît în virtutea a ceea ce ea detine cît a ceea ce ea garanteaza si transmite si ca lenta retragere a monopolului sotului face sa creasca si mai mult, asupra averii cuplului, preroga¬tivele partii barbatesti din neamul ei si ale propriei ei progenituri, decît ale sale ? Cît pri¬veste cea de a doua iluzie, istoricul s-ar lasa prada ei, daca ar adopta fara precautii punctul de vedere al ecleziasticilor, ce au redactat a-proape toate marturiile de care putem dis¬pune, daca — involuntar — el ar împartasi pesimismul sau îngaduinta lor, daca ar lua de bun.ceea ce acesti oameni, care în marea, lor majoritate erau celibatari sau se faceau ca sînt, au afirmat despre realitatile conjugale.