FILOZOFIA ÎN SECOLUL AL Xiii-LEA
click pe foto pt carte
Secolul al XIIE-lea este epoca teologiei scolastice propriu-zise și, de aseŹmenea, perioada în care se elaborează filozofia desemnată mai tîrziu cu aceŹlași nume, pentru că va alcătui, în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, temeiul învățămîntului filozofic școlar. Privită, de pildă, din perspectiva felului în caŹre arată în manualele școlare ale lui Tolet, Rubio și ale acelor Conimbricen-ses1, filozofia scolastică va da dovadă de o uimitoare uniformitate. Din acel moment, vom avea de-a face cu un aristotelism creștinizat și de metodă esen-țialmente dialectică, pe care Francis Bacon și Descartes îl vor acuza neîncetat de sterilitate. Dar secolul al XlII-lea este perioada în care această filozofie s-a format și, în ciuda uniformității de limbă în care s-a exprimat chiar de atunci căci nu se poate deloc deosebi latina traducerilor din Aristotel făcuŹte după textul arab de cea a traducerilor făcute după textul grecesc , o extremă diversitate de puncte de vedere își croiește drum în aproape toate problemele. Punctul de plecare al acestei mișcări de idei este sistemul de în-vățămînt al profesorilor de la Facultatea de Arte, care nu au altă sarcină decît să comenteze sau, cum se spunea atunci, să citească" treptat, în fața elevilor, toate tratatelor aristotelice cunoscute.
S-au spus atunci, în libertatea predării orale, nenumărate cuvinte, dintre care unele vor fi exercitat asupra învățaților o influență hotărîtoare, dar pe care noi nu le vom cunoaște niciodată. Din comentariile scrise de acești proŹfesori de arte, multe sînt încă inedite și destul de puține au fost studiate teŹmeinic. Nu putem ști dinainte ce ar putea rezulta din cercetarea lor și nici dacă el va schimba simțitor imaginea actuală a istoriei ideilor în secolul al XlII-lea. Fără îndoială că o va îmbogăți mult, dar nu trebuie să uităm că și teologii l-au comentat pe Aristotel pentru nevoile propriei activități și este foarte puțin probabil ca studierea exhaustivă a lucrărilor păstrate de la proŹfesorii de arte din secolul al XlII-lea să dezvăluie existența unor comentarii la Aristotel comparabile, ca importanță pur filozofică, cu cele ale unor teologi ca Roger Bacon, Albert cel Mare, Toma d'Aquino și Duns Scottus, ca să amintim numai de cîțiva dintre cei mai mari. Motivul este simplu. Dacă fiŹlozofia din secolul al XlII-lea a fost altceva decît o simplă exegeză a textelor
1 din Conimbrica sau Conimbriga (azi, Coimbra), oraș din Lusitania (azi, Portugalia) (Ib. lat.).
DE LA GUILELMUS DIN AUVERGNE LA HENRIC DIN GÂND
aristotelice, atunci a fost reinterpretarea lor de către creștini. De obicei, scîn-teia creatoare țîșnește din contactul, și uneori ciocnirea, dintre filozofia greacă și revelația creștină. Dacă din acest concurs de împrejurări se putea naște filozofie propriu-zisă, este o problemă cu siguranță foarte dificilă, de vreme ce le dă adt de mult de lucru filozofilor. Istoricul nu poate spune mai mult decît că faptul este posibil fiindcă s-a produs.
I. DE LA GUILELMUS DIN AUVERGNE LA HENRIC DIN GÂND
Strădania lui Gundissalinus de a asimila în sistemul de învățămînt filozoŹfia ebraică și cea arabă, recent descoperite, arătase clar cît de grea era încerŹcarea și ce pericol prezenta pentru credința creștină. La 7 iulie 1228, papa Grigore IX îi prevenise în mod formal pe teologii din Paris să predea o teoŹlogie curățată de orice știință lumească (sine fermento mundanae scientiae2) și neamestecată cu plăsmuiri filozofice (non adulterantes verbum Dei philo-sophorum figmentis3), dar avertismentul era practic imposibil de urmat într-un mediu școlar în care se predau, de fapt, asemenea ficțiuni. A face pur și simŹplu cale întoarsă la artele liberale le părea multora de dorit, dar se dovedea cu neputință. Cum nimic nu putea să oprească avîntul studiilor filozofice, teologii nu au văzut nimic mai bun de făcut decît să preia conducerea lor.
