Aurel Vlaicu (n. 6/19 noiembrie 1882, Binţinţi, lângă Orăştie, judeţul Hunedoara - d. 13 septembrie 1913, Băneşti, lângă Câmpina) a fost un inginer român, inventator şi pionier al aviaţiei române şi mondiale.

Monument în memoria aviatorului Aurel Vlaicu, piaţa Catedralei, Orăştie

A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăştie, care din 1919 încoace a fost numit "Liceul Aurel Vlaicu", luându-şi bacalaureatul la Sibiu în 1902.

Şi-a continuat studiile inginereşti la Universitatea din Budapesta şi Ludwig-Maximilians-Universität München, în Germania, obţinându-şi diploma de inginer în 1907. După ce a lucrat ca inginer la uzinele Opel în Rüsselsheim. În 1908 se întoarce la Binţinţi unde construieşte un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna lui 1909 se mută în Bucureşti şi începe construcţia primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construieşte un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câştigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. Concursul a reunit între 23 şi 30 iunie 1912 42 piloţi din 7 ţări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 germani, 12 francezi printre care si Roland Gaross, cel mai renumit pilot al vremii, un rus, un belgian, un persan şi românul Vlaicu. Cel mai mare ziar vienez, se exprima astfel despre zborurile lui Vlaicu: "Minunate şi curoajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elici, între care şade aviatorul. De câte ori se răsucea (vira) maşina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea răsplatea pe român cu ovaţii furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit."

La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munţii Carpaţi cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbuşit în apropiere de Câmpina, se pare din cauza unui atac de cord.

În anul urmator, prietenii săi Magnani şi Silişteanu finalizează construcţia avionului Vlaicu III, şi cu ajutorul pilotului Petre Macavei, efectueaza câteva zboruri scurte. Autorităţile vremii interzic continuarea încercărilor; în toamna anului 1916, în timpul ocupaţiei germane, avionul este expediat la Berlin. A fost văzut ultima dată în anul 1940.

Michelangelo Merisi da Caravaggio (n. 29 septembrie 1571 - d. 18 iulie 1610, Porto Ercole), numit după oraşul său natal Caravaggio, lângă Milano, a fost un pictor italian considerat precursor al stilului baroc, indiscutabil unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii. Caravaggio respinge ierarhia genurilor şi canonul frumuseţii în pictură, conceput de umaniştii care au idealizat corpul omenesc. Pentru sublinierea realismului brutal al tablourilor sale, artistul foloseşte un dramatic contrast de clarobscur. Scenele biblice le înfăţişează ca imagini de viaţă cotidiană, dând astfel tablourilor religioase o dimensiune umană deosebită. Biografii s-au apucat curând după moartea artistului, încă din secolul al XVII-lea, să scrie cărţi despre viaţa lui Caravaggio. Realitatea se amestecă în aceste scrieri cu fantezia, dar ele povestesc întotdeauna despre aventuri, scandaluri şi despre destinul schimbător al artistului.

Michelangelo era fiul lui Fermo Merisi şi al Luciei Oratoria. La vârsta de opt ani şi-a pierdut tatăl. Îi plăcea să deseneze cu cărbune şi în 1584 intră în atelierul pictorului milanez Simone Peterzano. Se dovedeşte a fi un elev talentat şi sârguincios, studiază anatomia şi principiile perspectivei, tehnica picturii în ulei şi a frescei. Îşi încheie ucenicia după patru ani şi părăseşte atelierul maestrului său, cu dorinţa de a cunoaşte operele marilor maeştri florentini şi veneţieni. După mai multe peregrinări, în 1592 soseşte la Roma. Petrece zilele lucrând intens, iar nopţile hoinărind prin cartierele rău famate, ia contact cu oamenii simpli pe care îi redă pe pânză. Dimineţile se străduieşte să-şi vândă picturile în faţa bisericilor pentru câţiva bani, seara obţine o cină pentru un portret realizat pe loc, sub ochii uimiţi ai birtaşului.

Soarta artistului se schimbă atunci când Pandolfo Pucci, juristul Curţii Romane, îi oferă protecţia, în schimbul pictării unor tablouri. Pentru Caravaggio "protecţie" înseamnă exploatare, fuge luând-o cu el pe frumoasa Alexandra, pupila lui Pucci, dar această aventură amoroasă nu va avea viitor.

În 1593, bolnav, încearcă să plece din Roma, dar la poarta oraşului face o criză (probabil de malarie) şi îşi pierde cunoştinţa. Îşi revine într-un salon al spitalului Santa Maria della Consolazione, între bolnavi de ciumă, muribunzi şi alienaţi mintal. Când părăseşte spitalul, norocul pare să-i surîdă. Lucrează pentru diverşi pictori, printre alţii, pentru pictorul manierist la modă, Giuseppe Cesari, la care pictează în special fructe şi flori. Când cardinalul del Monte îl învită în 1596 la curtea sa, totul avea să se schimbe.

Tablourile lui Caravaggio, Băiat cu un coş cu fructe, 1594 sau Tânără femeie cântând la lăută, 1595-1596 plac notabilităţilor şi colecţionarilor de artă din Roma, şi primeşte tot mai multe comenzi. În 1599, începe lucrul la seria dedicată vieţii Sfântului Matei, pentru capela Contarelli a bisericii San Luigi dei Francesi. În 1602, termină versiunea a doua a tabloului Sfântul Matei cu Îngerul. Prima variantă fusese considerată, datorită naturalismului său, nedemnă pentru o biserică. Firea lui rebelă răbufneşte şi în viaţa cotidiană, lansează în mod public critici ironice la adresa adversarilor săi. Un contemporan îl descrie astfel: "Este în stare să lucreze neîntrerupt două săptămâni în şir, ca apoi să vagabondeze o lună sau două, în compania slugii sale şi, cu pumnalul la şold, să caute distracţii, gata oricând de duel sau de încăierare..." (G. Borsieri)

În 1606, Caravaggio îl ucide în duel pe pictorul Ranuccio Tommasoni şi este el însuşi grav rănit. Este arestat, dar reuşeşte să evadeze din închisoare şi să ajungă la Napoli. Pictează tablouri pentru câteva biserici din oraş, apoi se mută în insula Malta, unde face portretul marelui maestru al ordinului Cavalerilor de Malta, Alof Wignacourt. La 14 iulie 1608 i se conferă titlul de cavaler-monah, dar în urma unui conflict cu un alt cavaler, ajunge din nou în închisoare. Scapă şi de data aceasta, evadând, trece cu o barcă mică cu vâsle în Sicilia. Duce o viaţă de pribeag, dar este într-o excelentă formă artistică, executând o serie întreagă de lucrări.

În iulie 1610, ajunge cu o felucă la garnizoana spaniolă din Porto Ercole, la graniţa cu Statul Papal. Este arestat din greşeală, apoi, eliberat după două zile, îşi caută în zadar ambarcaţia lăsată pe malul mării. Şi-a pierdut toată avuţia şi la 18 iulie 1610 moare în urma unei crize grave de malarie.

În Galleria degli Uffizi din Florenţa tabloul "Bacchus" al lui Caravaggio iese în evidenţă prin gama sa coloristică bogată şi armoniile subtile. În intenţia sa, pictura poate sugera dorinţa de plăceri, dar rodia crăpată şi frunzele de toamnă reamintesc vremelnicia vieţii şi îndeamnă la savurarea clipei prezente. Ciudata tristeţe şi uşoara grimasă a lui Bacchus, prefigurat ca tânăr adolescent, aduce o anume ambiguitate în tablou.

Scena morţii lui Holofern, după o legendă din Vechiul Testament, surprinde momentul când Iudita, după ce l-a îmbătat pe conducătorul cuceritorilor, îi taie capul. Realismul extrem al tabloului produce un efect cutremurător, chipurile pictate exprimă durere, oroare, spaimă şi groază.

"Cina din Emmaus" este legată de zugrăvirea tradiţională a episodului biblic de către pictorii veneţieni Tiziano şi Veronese. La fel ca în cele mai multe opere ale lui Caravaggio, lumina vine din stânga, dar în plus radiază şi chipul lui Iisus. În opoziţie cu tradiţia iconografică, Iisus este înfăţişat fără barbă, conform cuvintelor Evanghelistului Marcu, potrivit cărora Mântuitorul s-a arătat după învierea din morţi "în alt chip".

La comanda unui cetăţean bogat din Roma, Francesco Vittrice, Caravaggio pictează "Punerea în mormânt", una dintre cele mai desăvârşite opere ale sale. Artistul amplasează cinci figuri grupate în jurul trupului lui Iisus. Fiecare reacţionează altfel: Apostolul Ioan atinge ezitant rana din coasta lui Iisus, Maica Domnului priveşte îndurerată la Fiul ei, Maria, soţia lui Cleopa, îşi ridică braţele spre cer, într-o rugă deznădăjduită, Maria Magdalena plânge încet, ia Nicodim strînge la piept picioarele lui Iisus şi priveşte, aşteptând, parcă, răspuns la întrebarea: de ce?

Esenţa picturii sale, care nu cunoaşte niciun fel de tabu, nu este atmosfera, vibraţia culorilor sau farmecul formelor - toate acestea par a fi de la sine înţeles, ci prezenţa reală, aproape fizică a trupurilor, a masei corpurilor şi detaliilor. Această revoluţie care a avut consecinţe deosebite pentru arta europeană, a însemnat apariţia curentului pictural internaţional numit "caravaggism", care s-a dezvoltat în mod diferit, în funcţie de specificul fiecărei ţări.