| Aniversări culturale mai 2008 |
Johannes Brahms (n. 7 mai 1833, Hamburg – d. 3 aprilie 1897, Viena) a fost un compozitor romantic german, care a trăit cea mai mare parte a vieții sale în Austria, la Viena.
Brahms a fost considerat de către mulți „succesorul“ lui Beethoven, iar prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept a zecea a lui Beethoven (supranume folosit și astăzi).
A început să și compună, însă eforturile sale n-au primit atenția cuvenită până în 1853, când a mers într-un turneu de concerte alături de Eduard Reményi. În acest turneu, a făcut cunoștință cu Joseph Joachim, Franz Liszt și mai târziu a fost prezentat marelui compozitor german Robert Schumann.
În 1862 se stabilește permanent la Viena și începe să se concentreze total asupra compoziției. Cu lucrări precum Un Recviem german, Brahms dobândește în final o reputație puternică și devine recunoscut încă din timpul vieții sale drept unul dintre marii compozitori.
Brahms a compus un număr de opere importante pentru orchestră, inclusiv patru simfonii, două concerte pentru pian, un concert pentru vioară, un dublu concert pentru vioară și violoncel și ampla lucrare corală Un recviem german (Ein deutsches Requiem). Ultimul dintre acestea se remarcă prin a nu fi un recviem tradițional, liturgic (Missa pro defunctis), ci un ansamblu de texte pe care Brahms le-a ales din Biblia lui Luther. De asemenea, Brahms a fost un compozitor prolific în forma temă cu variațiuni, compunând remarcabilele Variațiuni și Fugă după o temă de Haendel, Variațiunile Paganini și Variațiuni după o temă de Joseph Haydn, alături de cicluri mai puțin cunoscute de alte variațiuni.
De asemenea, Brahms a compus și un mare număr de lucrări pentru ansambluri mici. Multe din lucrările de muzică de cameră formează o parte din nucleul acestui repertoriu, aidoma muzicii sale pentru pian solo. Brahms este considerat drept fiind printre cei mai mari compozitori de lieduri, aparținându-i un număr de aproape 200. A compus și un ciclu de preludii corale pentru orgă, cu puțin timp înainte de moartea sa, care au devenit astăzi o parte importantă din repertoriul standard al orgii.
Ca și Beethoven, Brahms era un iubitor al naturii și mergea adesea la plimbare prin pădurile din jurul Vienei. A fost prieten de-o viață cu Johann Strauss – fiul, deși se diferențiau foarte tare în compoziție.
Începând cu anii 1860, când lucrările sale se vindeau în număr mare, Brahms chiar reușise financiar. Prefera un stil de viață modest însă trăind într-un simplu apartament de trei camere, având o servitoare. Dădea de pomană majoritatea banilor rudelor sale și sprijinea în anonimat un număr de tineri muzicieni.
Cât despre locul compozitorului în istoria muzicală, care îl îngrijora atât de mult, el s-ar simți astăzi neîndoielnic satisfăcut știind că posteritatea l-a plasat între cei trei mari, „B” ai compozitorilor germani – Bach, Beethoven și Brahms.
Conștient de propriile-i lacune în formația artistică, va studia în primul rând desenul și compoziția.
Părăsește însă curând acest atelier și, atras de concepțiile artistice ale Școlii de la Barbizon, se stabilește în această localitate, desăvârșindu-și educația pictorală prin asimilarea experienței unor artiști ca Millet, Corot, Gustave Courbet și Théodore Rousseau. Influențat de acest mediu artistic, Grigorescu este preocupat de însușirea unor modalități artistice novatoare de expresie în atmosfera cultului pentru pictura „en plein-air“, ce pregătește apropiata afirmare a impresioniștilor.
În 1877 este convocat să însoțească armata română în calitate de „pictor de front“, realizând la fața locului în luptele de la Grivița și Rahova desene și schițe, ce vor sta la baza unor compoziții.
În 1899 este numit membru de onoare al Academiei Române.
Cu o formație în care se recunoaște filonul tradițiilor picturii murale, de care se apropie în anii
Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838, Pitaru, județul Dâmbovița, d. 21 iulie 1907, Câmpina) este unul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian, devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești.
Nicolae Grigorescu se naște în satul Pitaru (județul Dâmbovița), fiind al șaselea copil al lui Ion și al Mariei Grigorescu. În 1843, când îi moare tatăl, familia se mută la București, în mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătușe. După o timpurie ucenicie (1848–1850), în atelierul pictorului ceh Anton Chladek, execută icoane pentru bisericile din Băicoi și mănăstirea Căldărușani.
La intervenția lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primește o bursă pentru a studia la Paris, unde intră la Școala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sebastien Cornu, unde este
a determinat o schimbare fundamentală în evoluția picturii și gustului artistic în România. Temperament puternic și complex, liric prin firea sa, înzestrat cu o sensibilitate care i-a permis să adapteze mediului și peisajului românesc idealizarea poetică inspirată de pictorii Școlii de la Barbizon, el rămâne primul pictor român de circulație europeană.
tinereții, și, deopotrivă, experiențele impresioniștilor, Grigorescu se manifestă în diverse genuri cu o autoritate care se va prelungi și după dispariția artistului. Influența covârșitoare pe care a avut-o asupra contemporanilor lui a marcat și evoluția generației ce i-a urmat, creația sa inaugurînd astfel o tradiție picturală de amplă rezonanță.
În portrete, compoziții inspirate de experiența participării la Războiul de Independență (Atacul de la Smârdan, Roșior călare), în seria de „Care cu boi“, în peisajele realizate în țară sau în timpul călătoriilor în străinătate (La Posada, Bordei în pădure, Potecă cu flori, Pescărița din Granville, Răspântie de oraș la Vitré) se impun aspecte ale unui stil și ale unei viziuni cu totul originale. Exercițiul lucrului în aer liber aduce paletei sale luminozitate, iar modului de construcție plastică o inedită îmbinare între rigoare și spontaneitate.
Personalitate eminentă a plasticii românești, relevând un talent extraordinar, însoțit de o mare receptivi-tate și inepuizabile resurse creatoare, Nicolae Grigorescu
|
|
