| Dragobetele |
Când se serbează Dragobetele?
Pe vremuri, în preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii țineau sau făceau Dragobetele (Ziua Îndrăgostiților, Cap de primăvara, Logodnicul Păsărilor). Probabil ca luna februarie era considerată lună de primăvară, iar ziua de 24 era începutul anului agricol (uneori ziua ieșirii ursului din bârlog). Este momentul în care natura se trezește, pasările își caută cuiburi, iar oamenii, în special tinerii, intra și ei în rezonanță cu ea.
Cine este Dragobetele?
Divinitate mitologica similara lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un bărbat chipeș și iubăreț nevoie mare. Nu blând ca Sf. Valentin, ci năvalnic, el era la daci zeul care, ca un "naș cosmic", oficia în cer la începutul primăverii nunta tuturor animalelor. In decursul anilor această tradiție s-a extins și la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele si băieții se întâlnesc pentru ca iubirea lor să țină tot anul, precum a păsărilor care se "logodesc" în acestă zi.
Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții de ziua lui făcându-se petreceri (fără indecentele evenimente similare din zilele noastre), iar de la aceste sărbători porneau de multe ori viitoarele căsnicii...
Care sunt tradițiile de Dragobete?
Înainte de vreme pretutindeni prin sate se auzea zicala: "Dragobetele săruta fetele!". Credința populară românească spune că cei care participă la Dragobete vor fi feriți de boli tot anul. Așadar: dimineața, îmbrăcați în cele mai bune haine, tinerii se întâlneau în centrul satului sau în fața bisericii. Daca timpul era favorabil, porneau cântând în grupuri către pădure sau prin lunci în căutarea ghioceilor și a altor plante miraculoase (folosite pentru descântece de dragoste), dacă vremea era urâtă se adunau la unii dintre ei acasă și se țineau de jocuri și de povești. De Dragobete se făceau logodne simbolice pentru anul următor (uneori le urmau logodnele adevărate) sau fetele și băieții făceau frații de sânge.
In pădure, în jurul focurilor aprinse, tinerii băieți și fete stăteau de vorbă. Fetele strângeau viorele și tămâioasă, pe care le păstrau la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele să strângă apa din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Aceasta apa era păstrata cu mare grija pentru că avea proprietăți magice (se spunea că e "născută din surâsul zânelor") și putea face fetele mai frumoase și mai drăgăstoase. Dacă nu erau omăt și fragi fetele adunau apa de ploaie (pentru spălatul părului) sau de izvor. La prânz acestei zile, fetele începeau să coboare spre sat în fugă. Fiecare băiat urmarea fata care îi plăcea. Daca flăcăul era iute de picior și fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci tinerii se sărutau îndelung în văzul tuturor. Sărutul era logodna ludică a celor doi, cel puțin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne venind înaintea logodnelor adevărate.
Comunitatea era foarte interesată de ce se întâmplă, deoarece încă din primăvară putându-se afla la ce nunți se va merge toamna. După-amiaza are loc petrecerea, unde toată lumea, fie că este membru al unui cuplu, fie ca nu, dansează, cântă, se simte bine fiindcă se spunea ca tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoana de sex opus nu-și vor mai găsi pereche tot restul anului. De multe ori, flăcăii petreceau din plin de Dragobete și prin satele vecine, ca să le meargă bine peste vara. Pentru toți, sărbătoarea dragostei era socotita una de bun augur pentru treburile mărunte, nu și pentru cele mari. Deoarece se credea că Dragobetele îi va ajuta pe gospodari să aibă un an mai îmbelșugat decât ceilalți, în ziua de Dragobete oamenii nu munceau, la fel ca în zilele cu sărbători religioase. Doar își făceau curățenie prin case. Cele care lucrau erau fetele îndrăznețe care chiar își doreau să fie "pedepsite" de Dragobete. Chiar daca mai "pedepsea" femeile, se considera că Dragobetele ocrotea și purta noroc îndrăgostiților, tinerilor în general, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc.
|
|
