În psihanaliză, ca și în medicina generală, relatarea evenimentelor care au dus la apariția simptomelor nevrotice este extrem de importantă. Pacientul este invitat să își reamintească fapte, întîmplări, alte evenimente, de orice natură ar fi ele, care au întovărășit apariția simptomelor.
Desigur că pacientul nu știe care este sensul evenimentelor trăite de el, sensul lor psihologic, dinamic, care explică adeseori, în chipul cel mai lămurit cu putință, semnificația simptomelor patologice. Pentru că, este necesar să știm, psihanaliza consideră, și pe drept cuvînt, că simptomele noastre nevrotice au sens și semnificație. De cele mai multe ori ele sînt formațiuni substitutive, mai precis spus structuri psihoide care sudează laolaltă tendințe psihice incompatibile sau - cum este cazul în isteriile de angoasă, în tahicardii, vertij, vomismente și alte asemenea manifestări clinice - conversiuni ale energiei psihice refulate. Pacientul nu cunoaște aceste detalii și, de cele mai multe ori se alarmează căutînd soluția simptomelor sale în medicina clasică, în medicamente și intervenții medicale mai mult sau mai puțin dureroase. În lumina acestor fapte rolul anamnezei, re-evocării întîmplărilor care au precedat apariția simtomelor, este extrem de important în tratamentul nevrozelor. Deoarece semnificația simtomelor nu poate rezulta decît din cunoașterea minuțioasă a problemelor cu care se confruntă pacientul, a biografiei sale intime, a caracterului său, a năzuințelor și nevoilor sale.
|