Clădirea este impunătoare, dar tributară modei de atunci. Frontonul neoclasic, cu coloane ionice, pare strivit de cupola masivă şi bogat ornamentată. Cu toate acestea, edificiul rămâne un reper al vieţii culturale româneşti.

Ateneul Român, instituţie care avea drept scop propagarea cunoştinţelor folositoare în popor, a fost întemeiat ca societate în 1865 de Constantin Esarcu, V.A. Ureche şi Nicolae Creţulescu. Ea şi-a început activitatea într-un salon al Ministerului Instrucţiunii, care era pe atunci adăpostit în fostul palat al prinţului Constantin Ghica.

Eforturile de strângere a fondurilor pentru ridicarea unui edificiu reprezentativ, eforturi care au durat circa 28 de ani, au rămas până la noi cuprinse în cunoscuta formulă "daţi un leu pentru Ateneu". Această listă de subscripţie publică a acoperit însă numai o parte din sumele necesare realizării construcţiei.Bogăţia interioarelor, calitatea materialelor folosite, vorbesc singure despre mari sume de bani investite aici.

Din Rotonda Ateneului pleacă patru scări de marmură roz care formează balcoane la nivelul superior. Marea sală de conferinţe şi, ulterior, de concerte, cuprinde 600 de locuri şi 52 de loji. Deasupra lojilor, o friză lată încinge tamburul cupolei şi este decorată cu 25 de fresce reprezentând episoade semnificative din Istoria României. Ele au fost realizate de pictorul Costin Petrescu.

Friza de frescă, lată de 3 metri, se desfaşoară dintr-o parte în cealaltă a globului scenei, pe o lungime de 70 metri, şi cuprinde 25 de episoade prezentate într-o succesiune de scene ce se înlănţuiesc fără să fie separate unele de altele. Ilustrarea scenelor reprezentate începe lângă globul scenei, în stânga celui ce priveşte loja regală. Succesiunea episoadelor este următoarea:

EPISODUL I. Traian pătrunde în Dacia. Se vede mai intâi un fragment din Podul de la Severin construit peste Dunăre de arhitectul Apollodor din Damasc. Scena este dominată de figura Împăratului Traian, care, înconjurat de statul său major, priveşte liniştit peste ţinuturile destinate stapânirii sale.

EPISODUL II. Colonizarea Daciei. Legionarii romani pătrund adânc în Dacia. La orizont se profilează silueta monumentului de la Adamclisi.

EPISODUL III. Contopirea Dacilor cu Romanii. Plămadirea noului popor daco-roman este reprezentată printr-o idilă dintre o tânară dacă şi un tânăr legionar roman. Tânăra dacă, văduvă sau orfană, îngenunchiată pe o piatră de mormânt aprinde o candelă, în timp ce tânărul roman, în picioare, cu capul plecat, ia parte ca o rudă apropiată la savârşirea acestui act.

EPISODUL IV. Sentinela romană. Albastrul meridional al cerului, ce însoteşte apariţia legionarilor romani, începe să se acopere cu nori din ce în ce mai întunecoşi, anunţând noaptea milenară a invaziilor barbare. Pe negura orizontului se desenează silueta unui ostaş roman, care neclintit pe un cal ce-şi înfige copita în pământ, strajuieşte hotarul ţării, înfruntând cu hotărâre valurile duşmane.

EPISODUL V. Invazia barbarilor. Vijelia unei fantastice cavalcade de barbari vine, se izbeşte şi cade, zdrobindu-se de rezistenţa romană.

EPISODUL VI. Începutul vieţii românesti. Norii întunecoşi încep să se risipească, populaţia care s-a coborât din munţi îşi ridică lăcaş de închinăciune şi stâlpi de cămin statornic.

EPISODUL VII. Statornicirea. Ţăranul român îşi pregăteşte armele pentru apărarea ţinutului strămoşesc: arcul de luptă şi securea.

EPISODUL VIII. Descalecărea. Începuturile modeste ale vieţii româneşti primesc o întărire organizată, de peste munţi se iveşte un cavaler înarmat însoţit de tovarăşi gata de luptă. Binevenitul oaspete a descălecat aici, iar populaţia băştinaşă îl primeşte în toată cinstea cu "pâine şi sare".

EPISODUL IX. Statul Militar. Oţelit în lupte, poporul românesc îşi organizează mai apoi o armată de care vecinii vor avea să ţină seama. Sprijinit pe armata sa, Mircea cel Batrân, întemeietorul statului militar, stă de vorbă cu demnitate şi pe picior de egalitate, cu trimişii puterii turceşti.

EPISODUL X. Statul Administrativ. Moşia românească, întărită cu oaste, primeşte o chibzuită împarţire a dregătoriilor Statului. În curtea mănăstirii Moldoviţa, la ieşirea din biserică, Alexandru cel Bun împarte sfetnicilor săi spade şi hrisoave de împunternicire.

EPISODUL XI. Cruciada românească. Ion Corvin, voievodul român al Ardealului, împreună cu Vlad Dracul şi Ştefan al II-lea, domnitori ai Valahiei şi Moldovei, ridică oastea în numele crucii pentru izgonirea turcilor. Pe fondul tabloului se profilează castelul de la Hunedoara al lui Ion Corvin şi cetatea Poenari din Arges, pe un plan secundar apare într-o viziune fantomatică figura lui Vlad Tepeş.

EPISODUL XII. Vremea lui Stefan Cel Mare. În primul plan un ţăran moldovean, părăsind vremelnic munca câmpului, se pregăteşte să apere moşia strămoşească facându-şi lance din fierul coasei legat în prelungirea cozii. Motivul principal al episodului înfăţişează pe Stefan cel Mare în culmea strălucirii sale; în faţa cetăţii Suceava, marele voievod, înconjurat de ostaşi şi de cler, primeşte pe trimişii Papei care îi aduc în dar o spadă şi titlul de "ostaş al lui Cristos".

EPISODUL XIII. Epoca de pace şi de credinţă. Scena zugravită deasupra lojei regale înfăţişează epoca de credinţă a lui Neagoe Basarab. Marele voievod muntean, soţia sa, Doamna Despina şi curtea lor sunt reprezentaţi ieşind din celebra lor ctitorie, biserica Episcopală din Curtea de Arges.

EPISODUL XIV. Epoca lui Mihai Viteazu. Viteazul Domnitor, realizatorul de o clipă a visului României întregite, este înfăţişat ca stăpânitor al Munteniei, Moldovei şi Ardealului în momentul când, în fruntea oastei sale, se îndreaptă triumfător spre Alba-Iulia.

EPISODUL XV. Epocile culturale. Începuturile culturii româneşti - apariţia cronicarilor şi a tiparniţei - sunt pezentate sub protecţia înţeleaptă a lui Matei Basarab şi a lui Vasile Lupu. Pe fondul tabloului se desenează desluşit zidurile cetăţii Târgovişte şi biserica Trei Ierarhi de la Iaşi. Reprezentanţii de seamă ai culturii şi artei româneşti din epocile urmatoare sunt Dimitrie Cantemir în Moldova şi Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească. Insistenţa asupra epocii a celui din urmă este vădită: în faţa pridvorului bisericii mânăstirii Hurez sunt prezentaţi meşterii lui Brâncoveanu: zidari, zugravi şi cioplitori de piatră.

EPISODUL XVI. Revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan. Cei trei eroi ai revoluţiei transilvănene din 1784, în fruntea Moţilor, pornesc călări prin faţa bisericii de la Ţebea ca să zdrobească jugul iobagiei. Chipul lui Gheorghe Lazar apare ca o trăsătură de unire între revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan şi mişcarea naţională muncitorească a lui Tudor Vladimirescu.

EPISODUL XVII. Anul 1821. Revoluţia lui Tudor Vladimirescu. "Domnul Tudor", în fruntea pandurilor lui, primeşte din partea poliţiei Bucureştilor zapis de consfinţire ale drepturilor cerute de Adunarea Poporului. Alături se vede chipul Episcopului Ilarion al Argeşului şi, în fund, o culă oltenească, indicând ţinutul de origine al "Revoluţionarului".

EPISODUL XVIII. Anul 1848 în Transilvania. Avram Iancu, urmat de oaste, de tribuni şi de preoţi cu cruci in mâini, pornesc să dobândească prin sabie drepturile norodului în libertate.

EPISODUL XIX. Anul 1848 în Principate. "Bonjuriştii" din Muntenia şi Moldova, feciori de boieri, crescuţi în ideile democratice ale Occidentului, se îmbrăţişează cu fraţii lor ţărani ridicând steag de "Unire şi Frăţie".

EPISODUL XX. Alexandru Ioan I Cuza şi Împropietărirea ţăranilor. Scopul urmărit de mişcările anterioare se înfaptuieşte sub domnia lui Alexandru Cuza. Lângă domnitorul cel dintâi al Principatelor Unite, având alături pe Mihail Kogălniceanu, se văd ţăranii care primesc cu recunoştinţă darul domnesc.

EPISODULXXI. Unirea Principatelor; anul 1859. Marele act al Unirii celor două ţări surori - urmare firească a deşteptării naţionale - este simbolizat prin chipurile a doua femei, Muntenia şi Moldova, îmbrăcate fiecare în costumul naţional al ţinutului pe care îl simbolizează; ele deapănă acelaşi fir: firul destinelor neamului.

EPISODUL XXII. Carol I şi Războiul Independenţei. Într-o scenă din războiul 1877-1878, Carol I, făuritorul independenţei şi întemeietorul Regatului României, este prezentat călare, în mijlocul oştirii lui, primind închinarea unui steag luat de la inamic. În cadrul acestui episod, completându-i semnificaţia, apare şi figura marelui om de stat Ion C. Bratianu.

EPISODUL XXIII. Războiul Integrităţii Naţionale 1916-1918. Episodul din războiul din 1877 redat în tabloul precedent se continuă luând înfăţişarea unui moment caracteristic din răboiul 1916-1918: dintr-un adăpost blindat, ostaşii tranşeelor pleacă la atac printre sârme ghimpate şi cruci de lemn.

EPISODUL XXIV. Ferdinand I şi România Mare. Într-o lumină puternică, detaşându-se pe silueta oraşului Alba-Iulia, Regele Ferdinand I şi Regina Maria, primii suverani ai României întregite, sunt prezentaţi înveşmântaţi în haine de sărbătoare şi încoronaţi. Urmaţi de ostaşi călare - între aceştia se vede şi chipul generalului francez Berthelot - ei trec prin faţa unui grup de patru femei înveştmântate în portul celor patru ţinuturi româneşti pe care le simbolizează: România (sub vechiul regat), Transilvania, Bucovina şi Basarabia.

EPISODUL XXV. Carol al II-lea. Epoca de consolidare. Epopeea naţională se încheie cu un tablou final, care înfăţişează starea actuala a ţării şi tendinţele noii generaţii. Pe un fond de oraş modern, Carol al II-lea, regele culturii, însoţit de moştenitorul tronului, Mihai, coboară în mijlocul poporului său ca să patroneze ştiinţa, literatura, arta, munca agricolă şi industria.

Ateneul a fost gândit să cuprindă o mare bibliotecă şi Pinacoteca Statului.

In sala cea mare s-a întrunit la 29 decembrie 1919 cea dintâi Cameră a României Mari şi s-a votat ratificarea Unirii Basarabiei, Transilvaniei şi Bucovinei la Patria Mama.

Erau celebre conferinţele realizate aici pentru elita intelectuală a ţării. Aproape toate marile nume ale vieţii culturale, ştiinţifice şi artistice au conferenţiat aici.

În timp, numele Ateneului Român a fost asociat cu locul în care aveau loc marile concerte de muzică clasică. Această destinaţie s-a păstrat pâna în zilele noastre, Ateneul devenind gazda tuturor spectacolelor muzicale de răsunet.

Nume celebre ale muzicii din toată lumea au concertat aici. În ultimii ani s-a reluat organizarea Festivalului International "George Enescu", a carui calitate şi audienţă a crescut continuu.

Bogdan Petriceicu-Haşdeu 170 de ani de la naştere

S-a născut la Hotin, în Basarabia ocupată de Imperiul Ţarist şi a studiat la universitatea din Harkov.

În 1858 se mută la Iaşi ca profesor de liceu şi bibliotecar al universităţii, funcţie pentru care arată mare râvnă, dăruind chiar bibliotecii 4 000 de volume. În acest timp, Hasdeu puse bazele mai multor publicaţii, între altele, revista "Din Moldova" (1862-1863) în care, pe lângă istorie, încercă să scrie poezii lirice, fabule, nuvele, critice etc. În 1877 este ales membru al Academiei Române ca un omagiu al întregii sale opere de până atunci, dar şi ca o recunoaştere a spiritului său enciclopedist.

Din 1878 este profesor de filologie comparată la Universitatea din Bucureşti, tipărind o parte din lecţiile sale pline de originalitate şi de cunoştinţe vaste asupra literaturilor străine şi asupra limbii române.

După moartea singurei lui fiice, Iulia, în 1888, a devenit un mistic, şi un fervent practicant al spiritismului. Moare la Câmpina la 7 septembrie 1907, lăsând în urmă o vastă şi perenă operă. În ciuda criticilor, foarte dure uneori, asupra metodelor sale de lucru, Haşeu rămâne un mare om de cultură al acestui neam, un neobosit cercetător şi un pionier al mai multor domenii ale filologiei şi istoriei din această ţară.

Lucrări

Filologie şi istorie - Arhiva historică a României (1865-1867) în care multe documente vechi slavone şi româneşti au fost publicate pentru prima dată. În 1870 a inaugurat Columna lui Traian, cea mai bună revistă filologică din România. În lucrarea sa Cuvente den Bătrâni (2 volume, 1878-1881) a fost primul ce contribuie la istoria literaturii apocrife din România.

În Historia antică a Românilor (1875), deşi incompletă, începe investigaţiile critice asupra istoriei României. Haşdeu a editat Psaltirea lui Coresi din 1577, publicând-o în 1881.

Literatură- Lucrările sale, printre care şi o dramă, Răzvan şi Vidra, dau impresia unei originalităţi a gândirii, iar autorul divaghează deseori purtat de erudiţia sa profundă şi imaginaţia vastă.

A scris nuvele, poezii, piese de teatru. Dintre nuvele cităm una satirică "Duduca Mamuca" (1861).

Volumul de poezii (1873) cuprinde poezii ocazionale, fabule, poezii sociale şi politice, precum şi o traducere din Tristele lui Ovidiu.

Teatru - Dintre piesele de teatru, cea mai însemnată este "Răzvan şi Vidra", foarte criticată la vremea apariţiei (1867) de către criticii "Convorbirilor literare".

Istoric - monografia Ioan Vodă cel Cumplit (1865, Ed.2-a 1894), Istoria critică, monumentala Arhiva istorică a României (colecţie, în 3 mari volume, de documente străine şi interne privitoare la istoria românilor).

Filologie - Sub titlul arhaic Cuvente den bătrâni (1878-1879) a publicat o serie de documente şi de studii de o mare valoare. Volumul I se ocupă cu limba dintre 1550-1600. Etymologicum Magnum Romaniae (1887-1898), operă monumentală, are în vedere nu anume limba literară de azi, ci mai cu seamă limba vorbită şi limba veche.

Ultimii ani ai vieţii, i-a consacrat Hasdeu altor preocupări: a scris articole şi poezii filozofice, multe satire literare (Sarcasm şi ideal 1897), şi, de la moartea fiicei sale, Iulia, s-a dedicat cu totul cercetărilor asupra spiritismului (Sic cogito 1892).

Spirit cu o cultură vastă, cu o vioiciune rară, Hasdeu are adesea sclipiri geniale în combinarea detaliilor pentru a închega teorii istorice sau filologice spre dezlegarea problemelor celor mai grele şi mai obscure. Din nenorocire, el nu a urmărit vreme îndelungată studiul unei chestiuni pentru a da o operă desăvârşită, ci a trecut în cursul vieţii, prea de multe ori, de la o serie de preocupări la altele, încât cele mai de frunte din operele lui rămân neterminate.